Într-un cadru liturgic de mare solemnitate, începutul Anului Nou a fost marcat la Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” din Tulcea prin Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii. Evenimentul a reunit trei sărbători de profunzime spirituală: Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și Anul Nou calendaristic.

Cu acest prilej, ierarhul a proclamat oficial, în Episcopia Tulcii, anul 2026 drept Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar – mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame – așa cum a fost rânduit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

La slujbă au participat numeroși preoți și diaconi, alături de credincioșii care, an de an, se adună cu bucurie la acest moment liturgic inaugural, devenit deja o tradiție a comunității tulcene.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Visarion a vorbit despre sensurile adânci ale sărbătorilor care deschid anul civil, subliniind importanța începuturilor trăite în rugăciune, pace și responsabilitate creștină. Ierarhul a adresat celor prezenți urări de sănătate, binecuvântare, sporire a credinței și rodire a faptelor bune.

După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită slujba de Te Deum la început de an, cu ectenii și rugăciuni speciale pentru pace, bună sporire și ajutor dumnezeiesc în anul care a început.

În fața Sfântului Altar, Episcopul Tulcii a explicat credincioșilor semnificația temelor omagiale și comemorative ale anului 2026, arătând motivele pentru care Sfântul Sinod a ales să pună în lumină familia creștină și modelul de credință și jertfelnicie al sfintelor femei.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Gorun Gheorghe Cristian, dirijorul corului Catedralei Episcopale.

Ca în fiecare an, începutul Anului Nou la Catedrala Episcopală din Tulcea a fost un timp al bucuriei și al comuniunii dintre păstor și păstoriți, un moment de bilanț și reflecție, dar și de hotărâre pentru o viață reînnoită în har, credință și fapte bune, în Hristos Domnul.

Text: Pr. Felix Neculai
FOTO: Velicu Buță

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.