Satul Pescăresc Tulcea – un muzeu viu sau o vitrină de stuf pentru turiști grăbiți?

La marginea municipiului Tulcea, acolo unde orașul ține cu dinții de ultima bucată de asfalt înainte ca Dunărea să înglobeze totul, a apărut, acum aproape un deceniu, un sat. Dar nu orice fel de sat, ci unul ridicat la normă de muzeu: Satul Pescăresc Tradițional. Un proiect cu miros de fonduri europene și gust de borș de pește, menit să transforme Tulcea dintr-un banal punct de îmbarcare spre Deltă, într-o destinație turistică de sine stătătoare. Misiune nobilă. Întrebare incomodă: a reușit?

Sunt vizitatorii vrăjiți de stuful bine aliniat, aleile cu nume de brațe dunărene și de decorul static al unui trecut căruia încă nu i s-a făcut curent cultural? Sau mai degrabă vin pentru storceagul de la restaurantul local, lăsând muzeul să se coacă în liniște la soare, ca o rogojină uitată?

Când muzeul se naște pe hârtie, dar uită să trăiască

Proiectat pe vremea fostului primar Constantin Hogea, Satul Pescăresc a fost, la început, un vis din stuf și chirpici. Se dorea o reconectare simbolică cu identitatea Deltei, un loc unde arhitectura tradițională, obiceiurile pescărești și traiul simplu al oamenilor să poată fi puse pe scenă, spre deliciul turiștilor și al tulcenilor nostalgici. Ce s-a construit în realitate? 15 case tradiționale, o cherhana, o bisericuță, două mori de vânt și niște alei care înțeapă Dunărea cu numele lor.

Cost total? Peste 5 milioane de lei. Finanțare? Aproape exclusiv din fonduri europene. Ambiție? Mare. Execuție? Cu fisuri.

La doar câteva luni de la recepția lucrărilor, Satul Pescăresc prezenta deja semnele unei construcții în grabă: tencuieli desprinse, tavane cu spații evidente între scânduri, obiecte lipsă sau mobile trase la xerox – aceleași dulapuri pictate într-un decor care ar fi trebuit să fie unic. Ba chiar un dosar DNA a fost deschis, pentru presupuse nereguli. Finalul? Achitări. Faptele nu erau penale, ci doar penibile. Iar Satul a rămas, ca atâtea alte construcții din epoca fondurilor nerambursabile, între ridicolul bugetar și ruina simbolică.

Satul unde turiștii vin pentru pește, nu pentru patrimoniu

De-a lungul anilor, Satul Pescăresc a funcționat ca un muzeu în aer liber. Uneori vizitat, deseori gol. Mulți localnici l-au botezat ironic “satul de mucava” sau “satul de pe hârtie”. De Paștele 2022, din miile de turiști aflați în Delta Dunării, doar vreo 300 au trecut pe acolo. Adică mai puțini decât un autobuz de pensionari în excursie la Mănăstirea Nicula.

Parcarea, paradoxal, era plină. Motivul? Restaurantul. Storaceagul bun, saramura gustoasă, iar borșul lipovenesc – demn de topurile culinare. Doar că muzeul, cel pentru care s-a scris proiectul, a devenit decor de fundal pentru selfie-urile cu prăjituri de casă.

Dar nu totul e gri. Cu festivalurile din 2023 și 2024, Satul a prins viață. „Scrumbii de Rusalii” a adus mii de oameni între casele de lut, iar jazz-ul cântat printre rogojini a fost, pentru mulți, prima dovadă că locul poate vibra. Evenimentul a fost o injecție de adrenalină într-un trup altfel anemic.

Declarațiile recente ale autorităților vin să susțină ideea că, dincolo de imaginea unui muzeu pe jumătate adormit, există eforturi susținute pentru a-i păstra funcționalitatea. Andrei Baciu, directorul Direcției de Întreținere și Administrare Patrimoniu (DIAP), subliniază într-un ton realist provocările, dar și implicarea concretă: „Pot să vă spun că în 2024 am înregistrat venituri de 83.000 de lei doar din bilete. Pe lângă acestea, mai avem un contract de închiriere – la licitație – pentru bufetul sătesc, dar detaliile financiare nu sunt publice, fiind parte dintr-un acord semnat pe cinci ani. Ne străduim să administrăm acest loc cât mai eficient posibil. Avem o persoană care lucrează aici permanent, inclusiv în weekend, ceea ce, în sistemul bugetar, e o raritate logistică și birocratică. E un efort pe care-l facem conștient, pentru a menține satul viu și funcțional. De altfel, ne pregătim pentru Festivalul Scrumbiei de Rusalii, un eveniment care atrage autocare întregi cu turiști din toată țara, într-o atmosferă ce începe să semene cu târgurile de Crăciun celebre, cum e cel de la Craiova.”

Această perspectivă administrativă adaugă o dimensiune pragmatică unei povești adesea tratate în cheie nostalgic-critică și sugerează că, poate, Satul Pescăresc nu mai este doar un proiect de vitrină, ci un loc unde se muncește – discret, dar cu intenție.

Autenticitate pe credit și tradiții de carton

Un alt simptom al construcțiilor “cu scop cultural” împreună cu termen-limită de cheltuire a banilor este lipsa sufletului. Muzeul vieții pescărești nu trăiește dacă nu are oameni. O casă din Mila 23, oricât de bine ar arăta, e doar un decor dacă nu e umplută cu viață. Lipsa meșterilor locali, absența ghizilor în port popular, inexistența unor scene vii – toate astea fac diferența între o lecție de istorie veritabilă și o plimbare printre niște butaforii.

Iar uniformitatea mobilierului – același dulap pictat în fiecare casă – trădează o superficialitate: când totul se cumpără la set, nu se mai numește patrimoniu, ci decor tematic.

Investiție cu randament cultural, nu financiar

E clar că Satul Pescăresc nu a fost gândit să se autosusțină financiar. Banii din bilete sunt simbolici, veniturile din chirii modeste. Dar dacă scopul e educațional și cultural, atunci criteriul de evaluare se schimbă: cât din sufletul Deltei ajunge la copii? Cât din moștenirea pescarilor se păstrează viu?

Prin proiecte precum “Adoptă o Casă”, primăriile din Deltă împodobesc fiecare gospodărie din Sat cu obiecte autentice. Asta poate transforma exponatul în ambasadă culturală. Un pescar din Sf. Gheorghe care reface o plasă pe verandă într-o zi de vară are mai multă valoare educativă decât o broșură trilingvă.

Partea a doua: Ce a îmbucat Tulcea și ce-a mestecat din Satul Pescăresc

La aproape un deceniu de la deschidere, bilanțul Satului Pescăresc nu se face doar în număr de vizitatori sau kilograme de borș vândut. El se scrie în amintiri locale, în întrebările pe care și le pun tulcenii: ce a încăput, de fapt, în această investiție? Un punct de pornire sau o fundătură turistică?

Economia: 5 milioane lei din fonduri europene, cu efecte pe termen lung?

Satul a fost ridicat cu peste 1 milion de euro, aproape integral din bani europeni. O afacere bună, am putea spune, dacă nu am observa că, odată consumată perioada de sustenabilitate, primăria a cam tras obloanele la cheltuieli: posturi tăiate, dotări minime, promovare aproape inexistentă. S-a ajuns ca banii din bilete să fie mai degrabă simbolici – un fel de taxă de recunoștință că ești încă curios.

Impactul economic real? Minor. Câteva locuri de muncă, un restaurant concesionat și ocazionale încasări din evenimente. Beneficiile majore rămân indirecte – promovarea zonei, eventuale nopți petrecute în Tulcea de turiști care altfel ar fi trecut grăbiți. Dar un val economic? Nu, doar câteva picături.

Cultura: unde se termină decorul și începe moștenirea?

Social, Satul are potențial. A devenit un loc unde se organizează festivaluri, ateliere, șezători. Elevii vin să împrete papura, turiștii fotografiază morile de vânt, iar pensionarii localnici ies la o plimbare de seară printre casele cu stuf. Aici bate inima locului, când nu e sufocată de lipsa de personal sau idei.

Cu proiectul “Adoptă o Casă”, casele au început să se umple de obiecte autentice trimise de comunele reprezentate. Este poate cea mai inteligentă formă de colaborare: primăria dă cadrul, satele dau conținutul. Un exemplu rarisim între “oraș” și “periferie”.

Turiștii: impresii bune, dar sete de interacțiune

Majoritatea turiștilor care ajung la Satul Pescăresc pleacă cu impresii pozitive. Atmosfera, liniștea, aspectul autentic al caselor, gastronomia locală – toate sunt apreciate. Dar lipsa de “viață” în muzeu e frecvent semnalată. Vizitatorii vor mai mult: ghizi care să spună povești, meșteri care să lucreze în fața lor, sunete și mirosuri care să readucă trecutul în prezent.

Un sat pescăresc fără pescari, fără plase împreună cu copii sau o sobă din care iese fum, e doar o machetă întreținută. Cât de greu ar fi ca, măcar sâmbăta, să vină un lipovean să coase o părăjoagă pe prag, cu un radio vechi cântând muzică populară din Deltă?

Strategia 2025–2030: va prinde satul aripi sau se va sufoca de festivaluri?

Autoritățile tulcene vor să transforme zona Zaghen într-un pol turistic complex, cu infrastructură sportivă, trasee ecoturistice și festivaluri tematice. Sună bine, dacă nu devine o formă de suprapunere festivistă peste un obiectiv cu miză culturală. E nevoie de echilibru. Dacă Satul Pescăresc devine doar o scenă pentru jazz și borș, riscă să-și piardă esența.

Viitorul său stă în implicarea comunității, în aducerea autenticității în centrul acțiunii. Satul nu trebuie să fie doar un ambalaj pentru granturi sau un decor pentru influencerii de pe Instagram. Trebuie să devină un spațiu viu, frecventat, respectat, promovat.

Concluzie: un sat în așteptarea oamenilor

Satul Pescăresc Tulcea este, în esență, o idee bună realizată pe jumătate. Are potențial, are context, are un decor splendid. Dar încă duce lipsă de esență: de oameni. Oamenii care să-i dea viață, să-l frecventeze, să-l recomande, să-l umple de sens.

Tulcea a primit un sat-muzeu la porți. E datoria comunității să-l transforme într-o stație de memorie, nu într-un popas cu borș bun și selfie-uri sezoniere. Iar pentru asta, nu mai e nevoie de milioane de euro. E nevoie doar de oameni prezenți. Zi de zi, nu doar de festival.