Aproape 300 de sportivi din trei țări au transformat Bucureștiul într-o adevărată arenă a luptelor full contact, la ediția a II-a a competiției Youth Challenge Cup 2026, desfășurată în perioada 28 februarie – 1 martie, în sala LUMINA Sport Arena. Evenimentul a fost organizat de clubul Budo Gym București, condus de președintele Gruia Docan, sub auspiciile Federația Română de Karate Kyokushin.

Pentru Tulcea, competiția a însemnat un adevărat tur de forță: 36 de medalii obținute de sportivii de la Palatul Copiilor Tulcea și Nippon Budo Sport Tulcea – un bilanț impresionant care confirmă ascensiunea karatelor kyokushin din județ.

Aur pentru Tulcea: campioni la kata și kumite

Sportivii tulceni au urcat pe podium de 36 de ori:
13 medalii de aur, 6 de argint și 17 de bronz, într-o competiție care a inclus probe de kata (exerciții demonstrative) și kumite (luptă full contact).

Palatul Copiilor Tulcea – rezultate de top

Opt medalii de aur au ajuns la Palatul Copiilor Tulcea, printre campioni numărându-se:

  • Irina Gheorghiță – kumite senioare -60 kg
  • Albert Panuța – dublu campion (kumite juniori 16–17 ani -70 kg și kata masculin +16 ani)
  • Octavian Căpățână – kumite juniori 16–17 ani -80 kg
  • George Nicolae Serghei – kumite juniori 14–15 ani -70 kg
  • Sara Dumitru – kumite 10–11 ani -50 kg
  • Cristiana Olteanu – kumite sub 9 ani -30 kg
  • Filip Daniel Nenciu – kumite sub 8 ani -25 kg

La acestea se adaugă patru medalii de argint și șapte de bronz, obținute la diferite categorii de vârstă.

Nippon Budo Sport Tulcea – forță la categoriile mici

Sportivii de la Nippon Budo Sport Tulcea au cucerit cinci medalii de aur:

  • Albert Andrei Dragu – kumite 10–11 ani 45 kg
  • Andrei Siminischi – kumite 10–11 ani -35 kg
  • Mihnea Stretea – kumite sub 9 ani -40 kg
  • Sabin Alexandru Coman – kumite sub 9 ani -25 kg
  • Rareș Alexandru Moraru – kumite mixt sub 7 ani -25 kg

Clubul a completat palmaresul cu două medalii de argint și opt de bronz.

Nippon

Lotul național domină competiția

Sportivii din lotul național, Albert Panuța și Irina Gheorghiță, au câștigat meciurile fără emoții, demonstrând că sunt într-o formă excelentă, chiar dacă se află în perioada de acumulare fizică. Prima competiție majoră pentru ei va avea loc în aprilie, la turneul național.

Până atunci, Albert Panuța va intra în ring pe 27 martie, într-un meci profesionist televizat de Digi Sport, un pas important în cariera sa sportivă.

Albert singur

Emoții, revenire după vacanță și următoarele provocări

Youth Challenge Cup 2026 a fost prima competiție din calendarul oficial al anului pentru Federația Română de Karate Kyokushin. Deși s-a simțit revenirea după o pauză competițională de trei luni, sportivii tulceni – mulți aflați la început de drum – au demonstrat curaj, ambiție și dorință de afirmare.

Următoarea provocare importantă pentru sportivii din Tulcea va fi competiția de la Buzău, programată pe 14 martie.

Rezultatele obținute la București confirmă munca intensă depusă de antrenori, susținerea constantă a părinților și potențialul uriaș al tinerilor practicanți de karate kyokushin din Tulcea. Într-un context internațional tensionat, mesajul transmis de organizatori și sportivi rămâne unul simplu și puternic: disciplină, respect și pace

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.