Locuitorii satului Mila 23, din comuna Crișan, au declanșat un demers amplu pentru valorificarea turistică a lacului Mazila – identificat în prezent pe hartă drept lacul Bazila – o zonă pe care o consideră esențială pentru identitatea și istoria comunității. Aproape 120 de persoane au semnat o petiție transmisă Consiliului Județean Tulcea, Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) și Ministerului Mediului.
Inițiatorii susțin că, de-a lungul timpului, accesul în zonă a fost restricționat din cauza proprietăților și concesiunilor existente, iar comunitatea locală nu mai poate folosi un spațiu cu puternică încărcătură istorică.
„Odată, acolo, străbunicii noștri au avut proprietăți. Dar noi nu vrem pământul înapoi, pentru că deja au trecut foarte mulți ani și nici măcar nu mai poți dovedi că în 1916, străbunica mea a fost împroprietărită cu 14 hectare în acea zonă. Vrem să avem dreptul să circulăm în acolo, iar noi și turiștii noștri să putem merge pe lac, în condițiile în care în zonă sunt proprietăți și concesiuni care ne interzic să pășim pe acolo”, a declarat pentru AGERPRES Lucica Buhaev, proprietara unui punct gastronomic local din Mila 23.
La rândul ei, Agripina Butâlchin, localnică din Mila 23, a explicat că inițiativa are ca scop protejarea interesului comunității. „Ideea este să nu înstrăinăm proprietățile care aparțin satului. Aceea este calea noastră de acces spre Mila 18 a Dunării”, a afirmat aceasta.
Un posibil nou traseu turistic în Delta Dunării
Petiția propune dezvoltarea unui obiectiv turistic care să includă un refugiu pescăresc tradițional, precum și amenajarea unui traseu de vizitare – fie pietonal, fie pentru biciclete sau căruțe trase de cai – care să lege Mila 23 de Mila 18. Zona ar urma să devină un punct de atracție pentru turiștii interesați de experiențe autentice, în mijlocul naturii.
Mila 23 este una dintre cele mai cunoscute localități din Delta Dunării, celebră pentru comunitatea sa majoritar lipovenească și pentru faptul că aici s-a născut multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin. Satul este deja inclus în circuitele turistice datorită tradițiilor, gastronomiei locale și biodiversității specifice Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Potrivit datelor oficiale ale ARBDD, Delta Dunării este cea mai bine conservată deltă din Europa și face parte din patrimoniul mondial UNESCO, fiind una dintre cele mai importante zone umede la nivel global. Orice dezvoltare turistică în zonă trebuie să respecte reglementările stricte privind protecția mediului și conservarea habitatelor.
Între conservare și dezvoltare
Locuitorii susțin că inițiativa lor nu vizează retrocedări sau exploatări agresive, ci un parteneriat între comunitate, agenți economici, ARBDD și Primăria comunei Crișan, pentru o dezvoltare controlată și sustenabilă.
„Cele mai importante lucruri ar fi salvarea spațiului în care mulți dintre noi ne-am petrecut copilăria și păstrarea patrimoniului natural”, se arată în petiția transmisă autorităților.
Demersul deschide o dezbatere sensibilă în Delta Dunării: cum poate fi găsit echilibrul între dreptul comunităților locale la dezvoltare economică și necesitatea protejării unuia dintre cele mai fragile ecosisteme din Europa.
Autoritățile județene și reprezentanții ARBDD nu au transmis, deocamdată, un punct de vedere oficial privind solicitarea localnicilor.
Sursa: AGERPRES.
Foto- AGERPRESS
