Emoții, nopți lungi peste coduri și o miză care poate schimba radical traseul profesional: șapte magistrați stagiari din județul Tulcea au intrat oficial în cursa pentru examenul de capacitate organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, sesiunea 2026.

Pentru șase judecători stagiari din instanțele tulcene, acesta este momentul adevărului. Patru dintre ei își desfășoară activitatea la Judecătoria Tulcea: Alexandru–Gabriel Ioniță, Rebeca Purice, Răzvan–Mihai Stan și Elena-Cătălina Țîrcomnicu. Lor li se adaugă Caterina Bucovală și Alexandru-Daniel Ionașcu, de la Judecătoria Babadag.

Pe lista candidaților admiși figurează și un procuror stagiar din județ: Cătălina Cîrjan, care activează în cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin.

Toți își desfășoară activitatea în structuri arondate Curtea de Apel Constanța, însă examenul de capacitate este proba care le va valida, individual, parcursul profesional. Fără promovarea acestuia, statutul de magistrat definitiv rămâne doar un obiectiv.

Calendarul anunțat pentru sesiunea 2026 arată două zile decisive: pe 28 martie – probele scrise la drept civil și drept procesual civil, iar pe 29 martie – drept penal și drept procesual penal. Practic, în doar 48 de ore se concentrează ani de studiu, experiență acumulată în sălile de judecată și responsabilitatea unor decizii care, în viitor, vor cântări greu în viețile justițiabililor.

Pentru instanțele din Tulcea, de la reședința de județ până la Babadag și Măcin, această sesiune nu este doar o etapă administrativă. Este momentul în care noua generație de magistrați își testează limitele și își joacă șansa la confirmarea profesională. Două zile care pot face diferența între statutul de stagiar și cel de magistrat definitiv.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.