Într‑o dezbatere despre soarta Energoterm, intrată intre timp în insolvență, un „salvator” neașteptat a ieșit la rampă: Nicolae M., autointitulat consultant, jurist, ecologist și expert în legislația muncii și, ocazional, când are autorizație, vânzător de înghețată. Soluția sa? Nici mai mult, nici mai puțin decât implementarea unor „centrale de piroliză” care ar transforma deșeurile în agent termic, ar elimina subvențiile și ar micșora prețul gigacaloriei. Simplu ca înghețata la cornet, nu?
Dar, înainte să ne pierdem în declarații și oftaturi, merită să vedem cum funcționează, de fapt, „cuptorul” și de ce, la noi, încă nu scoate nici măcar fum pe horn – ca să nu zicem.. curent în calorifere.
Cum funcționează, pe scurt
Incinerarea clasică arde gunoiul în prezență de oxigen – obții flacără, abur pentru energie și cenușă. Piroliza (varianta Hornet & co.) încălzește deșeurile într‑un vas ermetic, fără aer: materialul se descompune în gaz combustibil, ulei greu și un cărbune fin. Când gazul ori uleiul sunt apoi arse pentru a produce curent sau căldură, legea UE le pune în aceeași categorie cu incineratoarele: aceleași filtre, aceleași rapoarte de dioxine, aceleași avize prevăzute de Directiva 2010/75/UE, revizuită în 2024.
Pe hârtie, tehnologia rezolvă două probleme dintr‑un foc: scapi de gunoi și încălzești orașul. Doar că, în 2022, România a trimis la groapă 74 % din deșeuri, iar rata de reciclare a rămas la 12 %. Groapa costă, după dublarea taxei din 2024, doar 160 lei/tonă (≈ 33 €). În Vest, depozitarea sare de 80–100 €/t; acolo piroliza devine rentabilă, aici rămâne exercițiu PowerPoint.
Mai punem la socoteală că instalația cere deșeu uscat și bine separat – lux rar într‑un sistem unde resturile menajere, PET‑urile și pamperșii ajung în aceeași pubelă. Percepția publică încă echivalează „arde‑tot” cu poluare, iar băncile și fondurile UE preferă reciclarea „la rece”. Rezultatul? Tehnologia funcționează pe machete și în câteva proiecte pilot exportate, dar până nu scumpim groapa, nu sortăm serios gunoiul și nu ușurăm birocrația, cuptoarele de piroliză rămân, la noi, subiect de conferință, nu utilaj de lucru.
Bibu aduce realitatea în discuție
„Piroliza e un proces termochimic, endoterm, prin care se poate genera agent termic… Dar el (M.Nicolae- nn) nici măcar nu se referă la asta”, explică administratorul public Bibu Nicolae. „Este incinerare, nu piroliză. Că la piroliză nu poți să pui tot. E vorba de mixuri precise de deșeuri, procente atent controlate. Dacă pui doar plastic, scoți ulei; dacă ai doar menajer, iese mai mult cărbune. Nu e așa simplu cum zice el.”
Bibu merge mai departe și pune reflectorul pe terenul realității: „Eu am fost la Viena, am văzut două incineratoare – unul din 1970, în mijlocul blocurilor, și unul modern, din 2008. Funcționează impecabil. Dar în România nu se poate aplica. Cu legislația actuală nu se poate întâmpla. Nu că nu vrem. Nu se poate.”
De ce nu se poate? Răspunsul e la fel de sec ca o factură fără subvenție: „Pentru că nu avem strategie națională care să permită finanțarea unei astfel de soluții. Și pentru că mediul – adică autoritățile de mediu – te resping instant. Chestiile astea nu sunt ieftine. Nici o municipalitate nu are atâția bani disponibili pentru așa ceva. Și nici nu poate aplica la fonduri europene sau guvernamentale fără să fie prinse în strategia națională.”
Fantezia biro‑tehnică versus fizica de teren
Pe lângă inaplicabilitatea tehnică, Bibu atrage atenția și asupra disonanței dintre expertiza declarată și cea demonstrabilă: „El (M.Nicolae- nn) vorbește de piroliză ca de pus peleți în sobă. N‑are treabă cu Horneț, nu înțelege diferențele. Vorbește de mixuri, de rezultate, dar nu știe ce înseamnă emisii controlate, gaze toxice, autorizație IPPC.”
În concluzie, propunerea domnului M. rămâne o altă mostră de fantezie biro‑tehnică, un exercițiu de prins fluturi cu damigeana, în care legislația e ignorată, fizica reinterpretată, iar ecologia, ”specialitatea” lui,… un termen decorativ.
Până una‑alta, „piroliza” domnului M. rămâne ceea ce este: un cuvânt exotic, aruncat strategic într‑o dezbatere, în speranța că fumul va ascunde lipsa de substanță.
P.S. Știu, îl băgăm prea mult în seamă pe acest M.N., dar există cetățeni, tulceni, care chiar cred poveștile pe care le debitează domnul în cauză și acoliții lui de conjunctură și atunci se cuvine să explicăm.
D-ul Bibu are perfecta dreptate . Daca deșeurile care intra in instalația de piroliza nu sunt corect sortate , ai o bomba cu ceas lângă tine si poți sari in aer oricând .
Știu….dar proștii ăia care tot vântură subiectul nu înțeleg fenomenul și nici legislația românească.
1. Piroliza ecoHORNET primește în reactor toate deșeurile solide și lichide neutilizate, tocate la 10 mm și umiditate mai mică de 10% (aceasta se elimină cu propria energie captată din gazele de ardere și de la condensarea volatilelor)
2. Din toate deșeurile se obțin: gaz de piroliza, ulei de piroliza, biochar, negru de fum, cocs, sau alte solide neutre biologic.
3. Cantitatea obținută diferă de temperatura de descompunere:
– 180-200*C se obtine Biochar din: biomasa și nămol de epurare.
– 300*C se obține Cărbune biologic (5 MW/tona) din: biomasa, nămol de epurare, deșeu menajer (fără inerte, metal, sticlă, și maluzuri) și se utilizează la funcționarea termocentralelor pe carbune fără taxe pe amprenta de carbon.
– > 350*C toate deșeurile cu cu hidrocarburi se transformă în cele trei produse
– gaz de piroliza
– ulei de piroliza
– carbune negru (biochar, negru de fum, cocs, etc.
Prin reglarea temperatura de procesare (tratare) in reactor, intre 400 și 800*C se stabilește, cum vor mușchii noștri, cantitățile, proporțiile din fiecare produs în raport de compoziția chimică)
Toate deșeurile României produse de populație și din gropile de gunoi existențe se pot produce prin piroliza și peletizare între 5 și 8 MW energie termică electrică și frig.
4. Deșeurile menajer solide astfel sortate (fără matal, sticlă, și maluzuri) se pot peletiza și folosi direct în ardere de generația 6 (îmi pare rău, dar tot eu am creat-o, am brevetat-o și am aplicat-o) fabricand 84 de modele implementate în România (peste 800) și în alte 11 state.
5. Arzătoarele ecoHORNET de generația 6 (aplicate la cele 80 modele de echipamente ce produc toate fluxurile termice) împreună cu Instalația de tratare termică și termochimică (proiectate și construite în 4 modele) a permis pentru prima dată în lume închiderea circuitului mult râvnitei ECONOMI CIRCULARE. “ MADE ÎN ROMÂNIA.
Vorbitorii din reportaj s-au dus la Viena să vadă niște antichitati cu tone de filtre când fardul în managementului deșeurilor s-a născut după 22 s de ani de muncă la ecoHORNET, este aci, la marginea Bucureștiului, și în peste 800 de locații. Mergeți la Buzău, la Dumbravă PH, la Țări Verde, la Mănăstirea Dinogetia sau Crucea, etc.
Eu ofer tulcenilor prin aceste tehnologii energie ieftină și în banda din propriu combustibil adică: confort și sănătate, libertate, ieșirea din captivitatea energetică termică și electrică.