Delta Dunării, bijuteria naturală a României și una dintre cele mai valoroase rezervații biosferice din lume, trăiește astăzi o dramă cu iz de apocalipsă. Vara 2025 va rămâne în memoria localnicilor drept „vara apocaliptică”: o perioadă în care Dunărea a coborât la cote istorice, lacuri întregi au dispărut, iar viața din deltă a fost redusă la supraviețuire. Nu mai este doar un episod meteorologic nefericit, ci expresia unei crize complexe, unde schimbările climatice și deciziile umane neinspirate și-au dat mâna.

Dunărea care se stinge

Fluviul care a unit continente și civilizații își pierde puterea sub ochii noștri. Dacă în mod normal Dunărea aduce în România peste 6.400 m³/s, în 2025 abia a mai adus 2.100 m³/s. Datele hidrologice din ultimele decenii arată o tendință constantă de scădere:

Anul	Debit minim la Baziaș (m³/s)	Observații
2003	~1.500	Minim istoric, reactorul de la Cernavodă oprit
2012	~2.150	Secetă severă, debit mult sub media lunară
2015	~1.800–2.000	Raport ICPDR privind efectele secetei
2022	~1.750	Dunărea la jumătate din debitul normal, apar insule de nisip
2025	~2.100	Cea mai gravă secetă din ultimele două decenii

În iunie 2025, Tulcea măsura încă 174 cm la hidrometru. Patruzeci de zile mai târziu, nivelul scăzuse la 18 cm, cel mai mic înregistrat vreodată. „Este apă insuficientă pentru viață”, spun specialiștii. Navigația s-a blocat, iar peștii s-au retras în gropi izolate.

Lacurile care dispar, canalele transformate în ulițe

Imaginea Deltei, obișnuită cu luciul nesfârșit al apelor, s-a transformat într-un peisaj de praf și nămol. În inima rezervației, șase lacuri – Telincea, Purcelu, Morunu, Babinți, Toplolca și Trofilca – au dispărut complet. Alte zeci de lacuri au ajuns la câțiva centimetri adâncime. Complexul Razelm–Sinoe, odinioară o mare interioară, are zone în care barca lovește fundul după câteva vâsliri. Ghiolurile Ceamurlia, Baia și Zmeica au pierdut până la 60% din apă.

Lacul Sărături-Murighiol, un habitat unic pentru specii adaptate apei sărate, s-a evaporat. Specialiștii avertizează că orice pompare artificială de apă ar distruge ecosistemul și că singura șansă este revenirea ploilor.

Chiar și brațele principale, Sulina și Sfântu Gheorghe, simt seceta: curentul slăbit lasă aluviunile să se depună, transformând canale navigabile în întinderi de nisip. Localnicii povestesc că „nu s-au mai confruntat niciodată cu așa ceva”.

Biodiversitatea la limită

Peștii se îngrămădesc în ultimele gropi adânci, luptându-se pentru oxigen. În unele bălți izolate, apa trece de 30°C, o temperatură letală pentru multe specii. Pelicanii, cormoranii și stârcii își părăsesc coloniile, în lipsă de hrană. „Dacă seceta persistă, unele specii de păsări vor ocoli Delta în migrația lor”, avertizează biologii.

Stufărișurile și vegetația acvatică se degradează rapid. Riscăm nu doar pierderea biodiversității, ci și incendii pe suprafețe întinse: stuful uscat devine combustibil perfect. În același timp, apa puțină și caldă accelerează eutrofizarea: algele se înmulțesc, iar oxigenul dispare.

Oamenii Deltei: pescari fără pește, turiști fără ape

Comunitățile locale trăiesc același dezastru. Pescuitul tradițional, sursă de hrană și venit, este aproape imposibil. Capturile au scăzut dramatic, iar plasele nu mai pot fi folosite. ARBDD a interzis setcile sub 50 cm cotă la Tulcea, iar pescarii sunt nevoiți să caute metode mai selective. Veniturile s-au prăbușit.

Turismul, al doilea pilon economic, s-a clătinat și el. Canale secate, excursii anulate, pensiuni goale. La Mila 23 și Sfântu Gheorghe, pierderile au fost de 40–50%. Gura Portiței a devenit aproape inaccesibilă, bărcile neputând acosta. Până și operatorii de transport au anunțat riscul suspendării curselor către Sulina și Periprava.

Chiar și aprovizionarea zilnică a satelor a devenit dificilă. La Ceatalchioi, navele abia mai pot acosta, iar oamenii depind de transporturi improvizate. În Letea, caii sălbatici au avut nevoie de adăpători forate până la pânza freatică pentru a supraviețui.

Delta ucraineană: aceeași rană

Delta nu are granițe, iar partea ucraineană trăiește aceeași dramă. La Vylkove, „Veneția ucraineană”, canalele s-au colmatat și au devenit impracticabile. Brațul Chilia, privat de debite după ridicarea digului Ismail–Chatal în 1902 și după dragările ulterioare de pe Sulina, primește tot mai puțină apă. În 2023, Ucraina a adâncit unilateral canalul Bîstroe, generând noi tensiuni. Rezultatul? Zone umede secate, lacuri cu concentrații toxice de hidrogen sulfurat, pești morți, habitate pierdute.

Specialiștii atrag atenția: „Delta este un singur organism viu. Apa nu recunoaște granițe. Nici soluțiile nu ar trebui să le recunoască.”

Cauzele: climă și mâna omului

Încălzirea globală a intensificat secetele: în 2022, peste 60% din teritoriul Europei era afectat de lipsa de apă. Delta, aflată la capătul fluviului, a simțit cel mai puternic efectele. Însă criza nu ține doar de climă.

Barajele Porțile de Fier au redus sedimentele aduse în deltă cu 70%. Dacă înainte Dunărea aducea 67 de milioane de tone pe an, astăzi ajung doar 25–35 de milioane. Fără aluviuni, Delta nu se mai poate regenera și este rosă de mare. În plus, dragările pentru navigație, îndiguirile agricole și lipsa decolmatărilor au transformat rețeaua hidrografică într-un sistem vulnerabil.

Sase lacuri din Delta Dunarii au secat complet e1664260414937

Poluarea agravează situația: ape mici, concentrații mari de nutrienți și pesticide. WWF avertizează că pierderile economice generate de degradarea râurilor și zonelor umede se ridică la 11 trilioane de euro anual la nivel european.

Soluții: de la idei la acțiune

Specialiștii propun o gamă largă de soluții:

Reconectarea lacurilor la rețeaua naturală, inclusiv redeschiderea Razelm–Sinoe către Marea Neagră;
Proiecte de reconstrucție ecologică, precum cel de la Mahmudia, unde reînnodarea legăturilor cu Dunărea a adus înapoi peste 77 de specii de păsări;
Decolmatarea țintită a canalelor, pentru a menține apa în deltă;
Plan comun România–Ucraina, sprijinit de UE și ICPDR;
Politici naționale de adaptare, inclusiv restricții în perioade critice și sprijin pentru comunități;
Extinderea ariilor protejate și programe de repopulare a speciilor valoroase;
Infrastructură adaptată (bărci cu pescaj redus, pontoane flexibile);
Monitorizare în timp real prin sateliți și senzori.

Dincolo de fapte

Delta Dunării nu mai este doar un peisaj de apă și stuf, ci un avertisment viu. Vara apocaliptică din 2025 arată că natura nu mai are răbdare cu nepăsarea noastră. Nu vorbim doar de pești și păsări, ci de oglinda în care se vede fragilitatea lumii pe care o construim. Întrebarea nu mai este dacă Delta rezistă, ci dacă noi știm să învățăm din semnalul pe care ni-l trimite. Răspunsul, fie că ne place sau nu, va fi scris tot în apele – sau în uscăciunea – ei.

Delta Dunării nu mai poate fi privită ca un dar imuabil al naturii. Vara apocaliptică din 2025 a arătat că este un barometru al lumii în schimbare, un spațiu unde se citesc crizele climatice, economice și ecologice. Dacă nu acționăm acum, Delta riscă să devină doar un „studiu de caz” despre cum se pierde, sub ochii noștri, unul dintre cele mai valoroase ecosisteme ale Europei. Dar cu voință comună – locală, națională și internațională – încă mai există șansa ca acest paradis al apelor să-și revină.

Surse documentare: Gândul, Digi24, Mediafax, Euronews, Euractiv, ICPDR, WWF, Ukrainian Danube Strategy, danube-region.com.ua