tudorie spital UPU

În Tulcea, urgențele pediatrice par să funcționeze după un principiu simplu și deloc medical: dacă te încadrezi în program, ai șanse; dacă nu, te descurci. După ora 16, când ziua administrativă se încheie, iar seara începe să aducă febră, crize sau accidente banale, dar periculoase pentru copii, pediatria de urgență intră într-o zonă incertă, unde nimic nu mai este garantat.

Această realitate, cunoscută de părinți și reclamată de multă vreme, a fost spusă răspicat și în ședința Consiliul Județean Tulcea, într-o discuție care a scos la suprafață nu doar nervi, ci și un adevăr incomod: sistemul funcționează la limită, iar soluțiile întârzie să apară.

Întrebarea care a spart liniștea

Consilierul Marius Tudorie a fost cel care a pus pe masă problema fără ocolișuri. A vorbit despre timpii de așteptare de 6–8 ore la Unitatea de Primiri Urgențe, despre cazuri concrete de pacienți veniți din Delta Dunării – oameni care parcurg drumuri grele, doar pentru a mai aștepta încă ore bune pe un hol – și, mai ales, despre ceea ce doare cel mai mult comunitatea: lipsa consultațiilor pediatrice de urgență în afara programului obișnuit.

Întrebarea sa nu a fost una retorică: există sau nu o strategie reală prin care Spitalul Județean să rezolve această problemă, nu peste zece ani, ci într-un orizont de timp rezonabil?

Oana Bratu și radiografia unui sistem întins la maximum

Răspunsurile au venit de la Oana Bratu, medic coordonator UPU SMURD Tulcea, care a descris un tablou lipsit de cosmetizări.

Aproximativ 4.000 de pacienți ajung lunar la UPU Tulcea, fiind preluați, de cele mai multe ori, de doar doi medici pe tură, în condițiile în care schema ideală ar presupune cel puțin patru. La nivelul întregii unități sunt 22 de medici, dintre care doar trei sunt pediatri activi, iar acoperirea programului se face în proporție de aproximativ 70%.

Restul intervalelor rămân descoperite. Nu pentru că cineva refuză să muncească, ci pentru că realitatea legislativă și profesională este crudă: medicii pediatri nu pot fi obligați să facă gărzi. Iar fără gărzi, pediatria de urgență după-amiaza, noaptea și în weekend devine o problemă de noroc.

De ce Tulcea nu atrage medici

Aici se află miezul crizei. Tulcea nu reușește să atragă suficienți medici și personal de specialitate, iar acest lucru nu mai poate fi pus doar pe seama întâmplării.

De ani de zile, autoritățile locale și conducerea spitalului încearcă diverse formule: stimulente financiare, posturi scoase la concurs, discuții cu facultăți de medicină, promisiuni de facilități. Rezultatul rămâne însă modest. Concursuri fără candidați, posturi neocupate, personal existent suprasolicitat.

Problema nu este doar la medici. Așa cum s-a subliniat , lipsurile se resimt și în rândul asistentelor, al personalului auxiliar, al dotărilor minimale și chiar al condițiilor de lucru. UPU, considerată „inima spitalului”, funcționează adesea din improvizație și din sacrificiul celor care sunt deja acolo.

Nu mai e vorba de cazuri izolate

Consilierul Sorin Zaharcu a mutat discuția din zona exemplelor punctuale într-o zonă mai dureroasă: nu vorbim despre greșeli izolate sau despre un medic sau altul, ci despre un sistem care nu reușește să acopere nevoile reale ale comunității.

Iar această slăbiciune structurală se vede cel mai clar în pediatrie, acolo unde timpul nu este un aliat, iar distanța până la Constanța sau Galați poate deveni un risc în sine.

Termen-limită: două luni

În final, Horia Teodorescu a pus punct discuțiilor teoretice. Tonul a fost ferm și lipsit de echivoc: problema trebuie rezolvată, nu reluată la nesfârșit în ședințe.

Președintele Consiliului Județean a cerut ca, în termen de două luni, Oana Bratu, în calitate de coordonator UPU SMURD, să revină în plen cu un raport clar, aplicat, care să arate ce soluții reale există pentru:

  • acoperirea pediatriei de urgență după ora 16,
  • reducerea timpilor de așteptare,
  • atragerea și menținerea medicilor și a personalului de specialitate.

Între rapoarte și realitate

Până la acel raport și până la eventualele soluții, realitatea rămâne aceeași pentru părinții din Tulcea: după ora 16, urgența pediatrică nu mai este o certitudine, ci o posibilitate.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.