Agenția Națională de Integritate a constatat că un funcționar public, angajat al Comisariatului de Control, era și ghid turistic pentru o firmă privată.
ANI a reținut că Ivanov Georgeta, inspector ecolog la Serviciul Comisariat Regional Tulcea-Chilia din cadrul Direcției Comisariatului de Control Integrat Delta Dunării – Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării s-a aflat în stare de incompatibiliatte în perioada 17 august 2012 – 30 octombrie 2015. În timp ce exercita funcția publică, inspectorul era și ghid turistic angajat cu contract individual de muncă la S.C. Karpaten Turism S.R.L., încălcând astfel dispoziţiile legale.
Funcționarul public evaluat a fost informat despre declanșarea procedurii, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază. Inspectorul ecolog suspectat de incompatibilitate a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.