Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi, 2 aprilie 2026, o avertizare de cod portocaliu de inundații pentru râuri din cinci județe.
Conform Mediafax, avertizarea intră în vigoare vineri, 3 aprilie, la ora 9:00 și este valabilă până sâmbătă, 4 aprilie, la ora 12:00.
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice Bistrița – afluenții sectorului aval S.H. Dorna Arini – amonte Acumularea Izvoru Muntelui (județele Suceava, Harghita și Neamț), Moldova – afluenții sectorului aval S.H. Fundu Moldovei – amonte S.H. Tupilați (județele Suceava și Neamț), precum și Miletin (afluent al râului Jijia) în județele Botoșani și Iași.
Cod galben de inundații pentru 17 județe
Pe lângă codul portocaliu, hidrologii au emis și un cod galben de inundații pentru râuri din 17 județe, valabil de joi, 2 aprilie 2026, ora 18:00, până sâmbătă, 4 aprilie 2026, la ora 24:00.
Zonele vizate de codul galben includ râurile din bazinele hidrografice: Desnăţui – bazin amonte Acumularea Fântânele (Mehedinţi și Dolj), Motru – afluenții sectorului aval S.H. Broşteni (Gorj și Mehedinţi), Jiu – afluenții de dreapta sectorului aval confluență cu râul Motru – amonte S.H. Podari (Mehedinţi și Dolj), Olt – afluenții sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte confluență cu râul Lotru (Sibiu și Vâlcea), Olt – afluenții sectorului aval confluență cu râul Olteț (Olt și Dolj), Râmnicu Sărat – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (Buzău și Vrancea), Putna (Vrancea), Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti și afluenții sectorului aval S.H. Negreşti (Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Galaţi și Vrancea), Trotuș (Harghita, Bacău, Neamț, Covasna și Vrancea), Moldova (Suceava și Neamț), Bistrița – bazin amonte Acumularea Izvoru Muntelui și afluenții sectorului aval Acumularea Izvoru Muntelui (Suceava, Neamț, Harghita și Bacău), Suceava (Suceava), Siret – afluenții mici sectorului aval confluență cu râul Suceava – amonte confluență cu râul Trotuş (Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău și Vrancea), Jijia (Botoșani și Iași).
Hidrologii avertizează că, în aceste intervale, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și creșteri rapide de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de apărare pe unele râuri mici, cu risc de inundații locale.
Populația și autoritățile locale din zonele vizate sunt sfătuite să urmărească evoluția situației hidrologice și să ia măsuri de prevenire a efectelor posibilelor inundații.
Găsiți mai multe informații despre acest subiect pe Mediafax.