Daniel David, ministrul Educației, a declarat la Radio România Cultural că o eventuală grevă a profesorilor în septembrie „nu poate aduce nimic pe termen de o jumătate de an, un an, în schimbările care sunt luate acum”.
El a subliniat că toate domeniile sunt afectate de măsurile de acoperire a deficitului bugetar și că greva profesorilor nu ar putea aduce „nimic bun”.
„Țara stă atât de prost încât o grevă în septembrie nu poate aduce nimic pe termen de o jumătate de an, un an, în schimbările care sunt luate acum. Dacă se renunță la aceste lucruri, noi avem probleme cu salariile și bursele, dar țara are probleme cu salarii, pensii, burse, ajutoare sociale; nu sunt bani, se blochează țara”, a afirmat David.
Referitor la începerea anului școlar cu o grevă, ministrul a menționat că se va ajunge „în aceeași situație”, discutând despre modalitățile de reducere a perioadei în care se aplică măsurile respective.
„Chiar și dacă este grevă, vom ajunge în aceeași situație, să discutăm cum facem pentru a reduce perioada în care se aplică aceste măsuri și pentru a găsi soluții care să ușureze situația profesorilor. Asta putem face și fără grevă, că sunt deschis la discuții și știu că trebuie să discutăm”, a adăugat ministrul.
Sindicatele din învățământ au organizat proteste în fața Ministerului Educației, după ce Daniel David a anunțat că nu mai sunt fonduri pentru salariile profesorilor până la sfârșitul anului. Liderul sindical Marius Nistor a avertizat că, în această situație, școala nu va începe pe 8 septembrie.
Sindicatele au anunțat un marș în București pe 8 septembrie, prima zi de cursuri din anul școlar 2025-2026, unde se așteaptă participarea a 30.000 de angajați din școli. De asemenea, acestea au îndemnat profesorii să boicoteze începutul anului școlar.
