Operațiune spectaculoasă a polițiștilor de frontieră din Tulcea! În plină acțiune de control pe Marea Neagră, echipajul Grupului de Nave Sulina a descoperit sute de metri de plase de pescuit abandonate, întinse pe o lungime totală de 865 de metri. În interiorul acestora se aflau trei sturioni vii, o specie protejată și aflată pe cale de dispariție.

YouTube video

Potrivit Gărzii de Coastă, acțiunea a avut loc pe 1 noiembrie 2025, în cadrul unei operațiuni de prevenire și combatere a pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat. Polițiștii au reușit să recupereze plasele periculoase, iar sturionii, aflați încă în viață, au fost eliberați imediat în mediul natural, sub supravegherea specialiștilor.

Întreaga cantitate de unelte de pescuit a fost confiscată și dusă în camera de corpuri delicte, urmând ca autorii braconajului să fie identificați și trași la răspundere penală.

Reprezentanții Gărzii de Coastă atrag atenția că pescuitul ilegal de sturion este una dintre cele mai grave infracțiuni de mediu, iar acțiunile de control vor continua și în perioada următoare.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.