Tulcea, județul care se sinucide în tăcere – 10 ani de tragedii, peste 250 de morți și un nou caz care zguduie orașul

Val de sinucideri în Tulcea. De la adolescenți îndrăgostiți până la femei dispărute, tragediile se repetă. Ce ascunde județul cu una dintre cele mai mari rate ale suicidului din România?

În Tulcea, sinuciderea nu mai e o știre rară. E un ecou recurent. În ultimii zece ani, peste 250 de oameni și-au luat viața în acest colț de țară, un număr aproape dublu față de media națională raportată la populație. Fiecare caz pare o durere izolată, dar puse cap la cap devin radiografia unei comunități care sângerează tăcut.

Între 2015 și 2025, Tulcea a rămas constant în topul județelor cu cele mai multe sinucideri din România. Majoritatea – peste 90% – prin spânzurare. Cei mai mulți sunt bărbați, adesea singuri, bolnavi, săraci sau pur și simplu copleșiți. Psihiatrii vorbesc despre depresii nediagnosticate, preoții despre pierderea speranței, iar sociologii despre izolarea socială care roade lent, ca o boală fără febră.

Cazuri recente care au zguduit comunitatea

Femeia de pe lacul Ciuperca – 29 octombrie 2025.
Miercuri dimineață, o femeie de aproximativ 38 de ani a fost găsită înecată în lacul Ciuperca, chiar în centrul municipiului Tulcea. Poliția nu a identificat urme de violență. Primele concluzii indică o sinucidere, cel mai probabil pe fondul depresiei. O moarte liniștită, într-un loc al plimbărilor de seară – încă o tăcere adăugată unei statistici care nu mai miră pe nimeni.

Doi adolescenți s-au aruncat în gol la Bididia – ianuarie 2025.
Doi adolescenți de 15 ani s-au aruncat împreună de pe o carieră de piatră, într-un pact de dragoste interzisă. Plecați de acasă, au sărit în gol tinându-se de mână. Cazul a zguduit țara și a arătat fragilitatea unui sistem care nu știe să asculte adolescenții înainte de a-i pierde.

Elevul din Izvoarele – aceeași zi, același județ.
Un licean de 18 ani, considerat „problematic”, s-a spânzurat de un copac. Într-un mesaj dureros, scria: „Nu vedeți că nu sunt bine.” Povestea lui a stârnit revoltă și a scos la iveală abuzuri tolerate în școli. Tulcea a plâns, dar nu a schimbat nimic.

Cristian Porneală – consilierul care s-a sinucis în direct.
În aprilie 2025, fostul consilier local USR s-a aruncat de la etaj, după ce și-a transmis live clipul de adio pe Facebook. Tată a doi copii, Porneală vorbea despre corupție, neputință și moarte. Comunitatea a rămas șocată. Psihologii avertizează: sinuciderile transmise public pot declanșa efectul de imitație.

Blestemul familiei de la Șantierul Naval.
Un tânăr de 27 de ani a fost găsit spânzurat saptamâna trecută, lângă Bursa de Pește. Părinții lui muriseră la fel, cu ani în urmă. Un destin moștenit, o tăcere transmisă ca o boală.

Cifre, cauze, tipare

• 25–30 de sinucideri pe an în ultimul deceniu.
• Tulcea: 21,8 cazuri la 100.000 locuitori, de două ori peste media națională.
• 70–80% dintre victime sunt bărbați.
• Spânzurarea – metoda dominantă (peste 9 din 10 cazuri).

Specialiștii pun fenomenul pe seama unui amestec toxic: depresie, izolare, lipsa serviciilor psihologice, boli cronice, sărăcie și pierderea sensului. În mediul rural, sinuciderile se petrec de obicei acasă, în anexe, șuri sau păduri. În oraș, Dunărea și lacurile devin scene discrete ale morții.

Psihiatrii avertizează: „În 90% din cazuri, persoanele care se sinucid suferă de depresie. Nu e o alegere lucidă, e o complicație letală a unei boli tratabile.”
Sociologii invocă teoria lui Durkheim: în societățile dezrădăcinate, unde omul nu se mai simte parte dintr-un întreg, sinuciderea devine un strigăt al rupturii sociale. Tulcea e, din păcate, un exemplu perfect – un loc frumos, dar golit de sens pentru prea mulți.

Între credință, disperare și gândul filozofic

Pentru Biserica Ortodoxă, sinuciderea e un păcat capital – lepădarea de Dumnezeu și de darul vieții. Totuși, preoții din sate vorbesc astăzi mai blând: omul bolnav psihic are nevoie de rugăciune, nu de judecată.

Filosofii au văzut altfel tragedia.
Albert Camus scria că sinuciderea e „singura problemă cu adevărat serioasă”, dar răspundea prin revoltă: „Trăiește, chiar dacă nimic nu are sens.”
Emil Cioran, obsedat de moarte, credea că simplul fapt că poți pleca oricând e, paradoxal, motivul pentru care rămâi. „Fără posibilitatea sinuciderii, m-aș fi omorât demult.”
Pentru Camus, moartea e capitulare; pentru Cioran, e consolare. Între cei doi, omul tulcean de azi trăiește aceeași dilemă: disperat, dar încă viu.