Ce ni s-a promis: popcorn, ecran mare și meniuri la pachet
A fost odată ca niciodată – adică anul trecut – un vis frumos: la marginea Tulcei, spre Galați, vizavi de Dedeman, urma să răsară un complex comercial modern, cu de toate. În meniu: un cinematograf adevărat, restaurante de tip fast-food, și, evident, magazine. Era promisiunea care făcea inimile tulcenilor să bată mai tare decât difuzoarele de la un blockbuster.
Primăria Tulcea chiar a concesionat un teren către investitorul Cometex, cu o condiție simplă: să ridice și cinema, și fast-food. Toată lumea părea încântată. Investitorii – că au teren, autoritățile – că au proiect, iar cetățenii – că în sfârșit nu mai trebuie să plece la Constanța ca să vadă un film decent și să mănânce ceva rapid după.
Ce se face, concret: magazine, da. Film și cartofi prăjiți? Mai vedem.
Dar visul cu miros de floricele s-a stins înainte să ajungă în proiector. Cometex a anunțat că a renunțat la terenul oferit de Primărie, pentru că „nu era suficient de mare” pentru toate cele promise. Așadar, adio cinema, pa fast-food.
Ce rămâne în picioare? Un retail park clasic, cu o suprafață închiriabilă de 4.169 mp și 98 de locuri de parcare. Printre chiriașii confirmați: Altex (peste 2.000 mp), Pepco, Zoo Center și Sinsay. Un singur spațiu, de aproximativ 235 mp, mai așteaptă un ocupant. Dar nici urmă de cinematograf, popcorn sau burgeri.
Reacția primarului: promisiunile nu se mănâncă, dar se notează
Primarul municipiului, Ștefan Ilie, nu a lăsat lucrurile așa. Într-o reacție publică, a spus răspicat că promisiunile Cometex au existat, ba chiar au fost trecute în discuții oficiale.
„Sunt convins că angajatul de la Cometex, care a răspuns la comentarii că nu a fost niciodată vreo promisiune, este în eroare. Le voi solicita public să corecteze răspunsurile. Între instituții și companii serioase, promisiunea nu e o glumă de Facebook”, a declarat edilul.
Se va construi altundeva un cinema la Tulcea?
Cometex nu închide de tot ușa cinematografului. Compania a anunțat că este în negocieri pentru a cumpăra un teren vizavi de Lidl, la intrarea în oraș dinspre Constanța. Suprafața de acolo ar fi suficient de mare pentru un proiect mai amplu. Cu puțin noroc, poate vom vedea ecranul mare în partea cealaltă a orașului.
Între timp, administrația locală a amintit și de analiza făcută în trecut asupra fostului cinematograf din Coral Plaza. Concluzia? Nerentabil. Distributori de filme au explicat că într-un oraș ca Tulcea, banii nu se fac din bilete, ci din vânzări de snackuri și trafic intens. Or, asta nu prea există. Nici la Coral, nici vizavi de Dedeman.
O investiție utilă, dar fără scenariu de Oscar
Tulcea va avea, totuși, un nou spațiu comercial. E util, e curat, va atrage clienți – dar e departe de mall-ul cu pretenții metropolitane care ni s-a prezentat la început. În loc de cinema și fast-food, vom avea electrocasnice, haine și, cu puțin noroc, reduceri de deschidere.
Până atunci, rămânem cu speranța că la următorul „plan urbanistic” nu ne vom mai entuziasma pentru popcorn digital. Iar dacă vreți cinema, cel mai sigur rămâne Netflix. Cu tot cu pauză de frigider.