fara apa 696x475 1

193 de apartamente din Asociatia de Proprietari C1 Taberei riscă să fie debranșate de la rețeaua de apă și canalizare începând cu 9 iunie 2025, din cauza unor datorii istorice care au ajuns la suma colosală de 836.007,08 lei. Furnizorul de servicii, S.C. Aquaserv SA, a notificat oficial Asociația de Proprietari și a anunțat demararea procedurilor de sistare a alimentării cu apă.

Nu mai există soluții. Sunt datorii istorice imense. Acolo nici nu se mai afișează listele de plată. Nu putem continua la infinit fără niciun suport din partea lor”, a declarat tranșant Selda Georgiana Matei, director economic Aquaserv SA. Aceasta a precizat că, spre deosebire de alte asociații cu probleme, în cazul C1 Taberei lipsa transparenței și a implicării face imposibilă găsirea unei soluții amiabile.

Președinta asociației, vizibil afectată, a declarat pentru reporterii noștri: „Ce să zic?! Avem 193 de apartamente în asociație. Am mulți locatari plecați afară. Alții nu au bani, că au rămas fără serviciu. Nu știu… O să găsim o soluție. Ne-au spus să strângem cât mai mulți bani, ca să nu ne oprească apa. Vă dați seama că nu vrem să rămânem fără apă. O să încerc să strâng cât pot”.

Potrivit Aquaserv,luni, 2 iunie, au fost purtate discuții cu mai multe asociații de locatari care înregistrează restanțe, în încercarea de a-i determina pe rău-platnici să achite sumele datorate. În cazul Asociației C1 Taberei însă, nivelul ridicat al datoriilor și lipsa acțiunilor concrete au dus la o decizie drastică: sistarea furnizării apei.

Situația este critică și, în lipsa unei mobilizări rapide, locatarii riscă să rămână fără apă chiar din prima zi a săptămânii viitoare.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.