Pe maidanul dintre strada Taberei și cartierul Dallas, acolo unde pământul nu produce nimic de ani buni în afară de colb și bălării, se pregătește o altfel de recoltă: lumină, captată de panouri, transformată în energie electrică. Tulcea vrea, în sfârșit, să intre în rândul orașelor care își produc curentul. Nu e vreo revoluție energetică, dar e o mișcare necesară – un pas spre autonomie, făcut cu pași mici, dar în direcția corectă.
Un parc solar în inima Dobrogei: între speranță administrativă și realități complicate
Primăria Tulcea a identificat o bucată de teren fără valoare agricolă și a decis să o pună la treabă. Două centrale solare de câte 1 MW fiecare vor fi instalate acolo, într-un proiect care va costa aproape 13,8 milioane de lei. Panouri fixe, structură standard, finanțare din fonduri europene – nimic spectaculos, dar totuși esențial.
Obiectivul e simplu și pragmatic: să reducem factura de curent la nivel de oraș. Iluminatul stradal, școlile, spitalele, birourile primăriei – toate acestea, într-un viitor apropiat, ar putea funcționa cu energie produsă local. Iar surplusul – dacă va exista – ar putea fi vândut în rețea. Nu e vreo descoperire a secolului, dar e un tip de economie de care administrația locală are mare nevoie.
Încă o investiție începută greu, cu frână trasă
Să nu ne grăbim cu aplauzele. Deși proiectul e din 2022, tot nu s-a pus prima piatră – pentru că, evident, birocrația românească a fost la post. Studiile arheologice, schimbările legislative, eternele avize – toate au tras de timp. Pe terenul vizat au fost descoperite vestigii neolitice, fragmente de ceramică, urme ale unei locuiri vechi, iar întârzierea lucrărilor a fost, în parte, justificată.
Pe de altă parte, proiectul s-a mișcat exact cu viteza cu care ne-au obișnuit autoritățile: încet, previzibil și fără entuziasm real, până când au venit banii. A trebuit să vină Fondul de Modernizare al Ministerului Energiei să împingă lucrurile din spate. În mai 2025 s-a lansat și consultarea publică pentru acordul de mediu. Asta e vestea bună. Vestea mai puțin bună e că avem un talent național de a transforma și cele mai simple proiecte într-un maraton de hârtie și avize.
Dacă privim ritmul actual și etapele rămase – obținerea avizelor finale, contractarea execuției și demararea lucrărilor – un termen realist pentru finalizarea proiectului ar fi sfârșitul anului 2026. Asta, bineînțeles, în scenariul optimist în care nu mai apar blocaje birocratice, contestații la licitație sau surprize geotehnice. Deși declarațiile oficiale sunt prudente, experiența recentă cu proiecte similare din țară ne arată că între semnarea contractului și racordarea efectivă la rețea pot trece între 12 și 18 luni. Așadar, cine speră să vadă becurile din Tulcea aprinse cu energie solară în 2025… mai are de așteptat. E o promisiune aflată încă în faza de „viitoare intenție palpabilă”.
De ce ar trebui să ne pese?
Poate pentru că e unul dintre puținele proiecte în care cetățeanul de rând chiar are ceva de câștigat. Fiecare kilowatt produs acolo înseamnă bani economisiți de administrație – bani care, în teorie, ar putea ajunge în alte zone: reparații de drumuri, școli decente, sprijin pentru spitale. În practică? Vom vedea.
Dar mai e ceva: un oraș care produce energia pe care o consumă e un oraș mai demn. Un oraș mai puțin la mâna altora. Într-o perioadă în care prețul energiei e un instrument politic și economic, fiecare MW produs local e o formă de eliberare, oricât de simbolică.
Și da, proiectul are și un impact ecologic. Emisiile scad. Aerul e mai curat. Generațiile viitoare vor avea un motiv în plus să nu plece. Și poate vor înțelege că orașul lor nu trebuie să fie doar o anexă a Deltei, ci și un exemplu de cum se poate trăi altfel.
Un parc între ambiții și comparații
Comparativ cu alte orașe, proiectul Tulcei e modest. Brașovul construiește 20 MW pe 10 hectare, Aradul 0,63 MW, Târgoviștea merge pe 5 hectare. Noi facem 2 MW pe 6 hectare – mai mult decât alții, mai puțin decât cei serioși.
Dar important e că facem. Și că începem să gândim. Tulcea are deja planuri pentru un alt parc, de data asta pe 37 de hectare în zona Vărărie Baltă. Poate că acesta va însemna un salt real, nu doar un pas. Poate. Sau poate vom asista din nou la ani întregi de planuri frumoase și rapoarte uitate într-un sertar.
Soare peste situri arheologice: între progres și respect
Terenul ales pentru proiect e interesant nu doar pentru poziția sa, ci și pentru trecutul său. Vestigiile neolitice găsite acolo au ridicat semne de întrebare și, pentru o dată, autoritățile au dat dovadă de prudență. Nu s-a trecut cu tăvălugul peste istorie. Panourile vor fi instalate ținând cont de protejarea siturilor.
E o excepție rară și binevenită. Pentru că, de regulă, când trecutul stă în calea progresului, el e îndepărtat. Aici, cel puțin în aparență, s-a căutat un echilibru. Dar e nevoie de vigilență: patrimoniul nu se apără singur, iar interesul pentru el dispare rapid când apar presiunile de a „finaliza lucrarea”.
Reacții publice: apatie sau încredere?
Surprinzător sau nu, proiectul nu a provocat scandaluri. Nici proteste, nici panouri anti-parc, nici conspirații despre pericolele „radiațiilor solare”. Tulcenii, obișnuiți cu promisiuni amânate și proiecte abandonate, privesc inițiativa cu un amestec de curiozitate și scepticism calm.
Poate că lipsa de opoziție nu vine din entuziasm, ci din oboseală. Sau poate pentru că, în sfârșit, ceva are sens. Viceprimarul George Șinghi pare încrezător și vorbește coerent despre stadiile proiectului. Dar până nu vedem șantierul pornit, cablurile trase și energia injectată, e bine să păstrăm un ochi critic.
Judecăți de valoare: între promisiuni și responsabilitate
Parcul fotovoltaic din Tulcea nu este doar un proiect energetic. Este o declarație de maturitate administrativă. Este dovada că un oraș nu trebuie să fie mare pentru a fi inteligent. Și este exemplul că durabilitatea nu e un concept abstract, ci ceva ce se traduce în kilowați, în lei economisiți, în respirații mai curate.
Este și o lecție de echilibru: între grija pentru patrimoniu și nevoia de progres, între lentoarea avizelor și viteza schimbărilor tehnologice. Tulcea nu s-a grăbit, dar nici nu a renunțat. Iar asta e poate cea mai importantă calitate într-o lume în care răbdarea e adesea uitată.
Să nu idealizăm: mai sunt pași de făcut. Ar fi util ca aceste proiecte să includă și componenta educațională – ateliere pentru elevi, formare pentru tineri în domeniul energiilor regenerabile, parteneriate cu licee și universități. Ar fi important și să se creeze locuri de muncă locale, să se evite externalizarea completă a lucrărilor.
Dar pentru moment, merită să recunoaștem ceea ce se construiește: un viitor mai curat, mai eficient, mai autonom. Cu ajutorul soarelui, dar și al celor care cred în ideea că administrația poate fi și vizionară, nu doar funcționărească.
Iar la final de 2026 vom ști dacă acest parc a fost doar o intenție bine ambalată sau un exemplu real de tranziție locală către un viitor mai sustenabil.
