Un roi de lăcuste a pus stăpânire pe Delta Dunării, în comuna C.A. Rosetti, unde fermierii din zonă se confruntă cu o invazie cum n-au mai văzut vreodată. Primarul Antonel Pocora trage un semnal de alarmă: „E înfiorător cât de multe sunt. Mănâncă tot ce e verde, distrug totul…”.
Totul a început marți, 1 iulie, când primarul a fost informat de către fermieri despre apariția unui număr impresionant de lăcuste în zona Amenajării Piscicole Popina. „Am cerut relații și de la alții să vedem cam ce zone sunt afectate. Centralizând informațiile, am redactat în ziua de miercuri, 2 iulie, adresele de sesizare a invaziei către patru instituții”, spune primarul Pocora. El a confirmat că fenomenul nu are precedent în zonă și că amploarea acestuia este „infiorătoare”.
Conform sesizării oficiale transmise de Primăria C.A. Rosetti către Oficiul Fitosanitar Tulcea, lăcustele – cel mai probabil din specia Locusta migratoria – au invadat peste 250 de hectare de terenuri agropiscicole, aparținând domeniului public al județului Tulcea. Vegetația specifică zonei (stuf, ierburi înalte și plante agricole) este deja grav afectată, iar riscul extinderii rapide în perimetrele ecologice protejate este iminent.
Gravitatea situației a determinat Instituția Prefectului Tulcea să emită, pe 3 iulie, un ordin de constituire a unei comisii speciale de urgență. Comisia, formată din reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Rezervației Biosferei Delta Dunării, Autorității Naționale Fitosanitare și Direcțiilor Agricole și Silvice, a fost trimisă pe teren pentru a evalua specia, gradul de risc, tipul de atac și culturile afectate.
De ce este invazia de lăcuste un pericol major
Lăcusta călătoare (Locusta migratoria) este una dintre cele mai distructive specii de dăunători. În condiții favorabile – climă caldă și hrană abundentă – populația crește exploziv. Aceste condiții determină transformarea lăcustelor din forma solitară în forma gregară, mult mai periculoasă. Roiurile gregariene pot cuprinde milioane de indivizi, care migrează pe distanțe de sute sau mii de kilometri, devorând tot ce găsesc în cale: culturi agricole, pășuni, vegetație naturală.
Ravagiile pe care le produc sunt greu de oprit. În zone precum Popina, unde echilibrul ecologic este fragil, o astfel de invazie riscă nu doar pierderi economice pentru localnici, ci și un dezechilibru major în ecosistemul Deltei Dunării. Vegetația afectată nu se regenerează ușor, iar faunei locale îi este amenințat habitatul.
Ce urmează
Comisia județeană urmează să înainteze un raport detaliat Comitetului pentru Situații de Urgență al județului Tulcea, care va decide măsurile de combatere. Se așteaptă intervenții coordonate la nivel național, inclusiv prin tratamente fitosanitare rapide, menite să oprească extinderea roiurilor.
Între timp, localnicii privesc neputincioși cum verdele dispare sub atacul lăcustelor. „Nici în cele mai secetoase veri n-am văzut așa ceva”, spun fermierii din zonă. Delta Dunării, acest colț unic de natură sălbatică, se confruntă acum cu un nou tip de amenințare – una care vine din cer și devorează tăcut, dar inexorabil.
