De la Nagoya la Tulcea – drumul unui samurai către credință și echilibru
Uneori, poveștile care par neverosimile sunt cele mai adevărate. În sala de antrenament a clubului CS Karate Wado-Ryu Fudoshin Tulcea, tăcerea are o greutate aparte. Când vorbește Nobuyuki Nukina Sensei, elevii ascultă fără să clipească. Știu că în spatele calmului lui se ascunde un om care a trăit două vieți: una în Japonia, alta în România.
Întâlnirea cu maestrul japonez a fost posibilă datorită sensei-ului Cornel Hera, antrenorul clubului tulcean și centură neagră 4 dan, și senpaiului Florentin Bibica, centură neagră 1 dan, ucenic devotat și, în viața de zi cu zi, liderul Sindicatului SCOR Tulcea. Doi oameni care țin deschisă poarta prin care cultura japoneză și spiritul românesc se întâlnesc, an de an.
„Am început karate la șapte ani și acum am patruzeci și cinci de ani de practică. În Japonia am fost campion universitar. Am fost căpitanul echipei și am câștigat titlul național din 120 de universități. A fost prima dată în istoria karate-ului japonez când s-a întâmplat asta,” spune Nukina Sensei, cu modestia tipică japoneză, aproape jenat de propria performanță.
„Respectul fără iubire este fals. Adevărata disciplină pornește din iubire.”
În 2002 a venit în România, alături de soția sa, o româncă pasionată de karate. „Ea venise în Japonia ca să practice. Ne-am căsătorit și am decis să ne mutăm aici. Prima imagine despre România? Oile, iarba, dealurile… Liniștea aceea m-a impresionat. A rămas în mintea mea până azi.”
Dar cel mai neașteptat gest al său a fost acela de a trece la ortodoxie. „M-am botezat în 1999, la Mănăstirea Radu-Vodă. La început nu înțelegeam slujba, două ore și jumătate… Dar apoi am simțit ceva foarte puternic. A fost o trăire extraordinară. Pentru mine, credința a devenit o cale spre înțelegerea iubirii.”
Când vorbește despre diferențele dintre japonezi și români, vocea lui capătă o căldură care trădează o înțelegere profundă a ambelor culturi.
„Japonezii păstrează distanța pentru că nu vor să deranjeze. Tot din iubire. Românii, în schimb, arată iubirea direct, prin apropiere. Sunt mai calzi, mai expresivi. Dar sensul e același. Respectul adevărat vine doar din iubire, nu din frică.”
Sensei Nukina nu vede artele marțiale ca pe o formă de agresivitate, ci ca pe o meditație în mișcare:
„Karate nu este despre a lovi. Este despre autocontrol. Când energia ta pleacă din iubire, devii puternic. Dacă disciplina e impusă cu forța, nu e autentică. Asta e diferența dintre a te supune și a înțelege.”
Tulcea, locul unde samuraiul și ortodoxul se întâlnesc
Nukina Sensei locuiește astăzi la Viena, dar revine în România de câte ori poate, mai ales la Tulcea, unde spune că „inima oamenilor e mare și sinceră.”
„Am început să vin aici prin 2011 sau 2012. La început, era mai greu, nu se mai știa bine partea tehnică a stilului nostru. Dar acum avem o echipă puternică, unită. Karate-ul aici nu e doar sport – e formare de caracter.”
Senpai Florentin Bibica confirmă:
„Din dragoste și apreciere pentru clubul nostru, vine cam o dată pe an, când îi permite timpul. Noi mergem primăvara la București, la stagiul internațional cu Sakagami Sensei, dar venirea lui Nobuyuki e un eveniment așteptat. În fiecare august urcăm la Piatra Arsă, în Bucegi, pentru un cantonament de cinci zile. Restul anului îl urmăm prin Europa – în Italia, Ungaria, depinde unde predă.”
Maestrul zâmbește când vorbește despre elevii români:
„Sunt pasionați și calzi. Poate uneori prea grăbiți, dar învață repede. Au suflet, și asta contează mai mult decât tehnica.”
„România m-a învățat să spun iubirea cu voce tare.”
Ceea ce la început părea o vizită de curtoazie s-a transformat, în timp, într-o legătură sufletească. Nobuyuki Nukina, fost campion al Japoniei, sensei cu recunoaștere internațională și convertit la ortodoxie, se simte, în Tulcea, mai acasă decât oriunde.
„În Japonia, iubirea e tăcută. În România, e spusă. Și cred că ambele au dreptate. Dacă le combini, obții echilibrul perfect – ca în karate.”
În liniștea dojo-ului tulcean, când sensei-ul ridică privirea și spune „Hajime!”, începe ceva mai mult decât un antrenament. E o lecție de viață, spusă în română, de un japonez care a învățat că dragostea și disciplina pot vorbi aceeași limbă.
