Penitenciarul Tulcea a marcat începutul primăverii prin organizarea a două expoziții dedicate Zilei Mărțișorului, desfășurate în cadrul proiectului „DIALOG VIZUAL”.

Evenimentele au avut loc în comunitate, cu sprijinul Muzeului de Etnografie și Artă Populară Tulcea și al Asociației de Promovare a Educației Sanitare și Ecologice (A.P.E.S.E.) – Curtea cu flori – Malcoci, instituții care au găzduit standurile expoziționale în 1 și 4 martie.

647052672 122284773668034079 6010706727287740018 n

Expozițiile au avut ca temă „Ziua Mărțișorului” și au fost dedicate simbolurilor tradiționale ale primăverii, oferind publicului ocazia de a descoperi lucrări și creații realizate în cadrul proiectului.

Prin aceste activități, organizatorii și-au propus să promoveze valorile culturale și tradițiile românești, dar și să creeze punți de legătură între instituție și comunitate.

Cu această ocazie, reprezentanții Penitenciarului Tulcea au transmis și un mesaj de început de primăvară: o primăvară plină de bucurii, sănătate, inspirație și împliniri, iar mărțișorul să aducă noroc, optimism și momente frumoase alături de cei dragi.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.