singhi

Ministerul Dezvoltării a aprobat alocarea a peste 93 de milioane de lei pentru reabilitarea și consolidarea unor unități de învățământ cu risc seismic ridicat din întreaga țară, iar între beneficiari se numără și județul Tulcea. În cadrul acestui program, Școala Profesională Danubius din municipiul Tulcea va primi finanțare pentru lucrări ample de consolidare structurală și modernizare.

Investiția face parte din Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care vizează creșterea siguranței clădirilor publice în fața unor eventuale cutremure, dar și eficientizarea energetică și modernizarea infrastructurii educaționale.

În total, 254,8 milioane de lei au fost alocați pentru 15 obiective de investiții din domeniul sănătății și educației la nivel național, prin intermediul a trei programe naționale. Ministrul Cseke Attila a declarat că aceste proiecte sunt esențiale pentru crearea unor condiții de studiu și tratament sigure și moderne, mai ales în contextul vulnerabilității seismice a multor clădiri construite în anii trecuți.

scoala prof Danubius

Între proiectele aflate spre finanțare la Ministerul Dezvoltării se află și numeroase blocuri de locuințe și instituții publice din municipiul Tulcea:

Nr. crtDenumire obiectiv
1Bloc M1, Str. Isaccei
2Bloc Belvedere, Str. Frumoasa nr. 1
3Bloc A4, Str. Babadag nr. 6
4Bloc D, Str. Unirii nr. 4
5Bloc I6, Str. Isaccei
6Bloc A5, Str. Babadag nr. 3
7Bloc 5, Str. Babadag nr. 11
8Bloc 1A, Str. Portului nr. 34 – Asociația de Proprietari Gospodarul
9Bloc 1B, Str. Portului nr. 32 – Asociația de Proprietari nr. 1
10Bloc 1C, Str. Portului nr. 30 – Asociația de Proprietari nr. 2
11Bloc B1, Str. Unirii
12Bloc B2, Str. Unirii
13Liceul Tehnologic Brad Segal – Corp C1, Str. Babadag nr. 146
14Liceul Tehnologic Brad Segal – Corp C2, Str. Babadag nr. 146
15Colegiul Economic Delta Dunării – Corp A
16Colegiul Economic Delta Dunării – Corp B
17Colegiul Economic Delta Dunării – Corp C (PNSS)
18Colegiul Economic Delta Dunării – Corp D
19Colegiul Economic Delta Dunării – Corp F
20Colegiul Dobrogean “Spiru Haret” Tulcea
21Liceul de Arte “George Georgescu”, Tulcea
22Colegiul Tehnic “Henri Coandă” – Școală și internat – Corp B
23Imobil Str. 14 Noiembrie nr. 14
24Imobil Str. 14 Noiembrie nr. 24A
25Imobil Str. 14 Noiembrie nr. 26

Viceprimarul municipiului TulceaGeorge Singhi, a declarat că aceste proiecte sunt parte a unui efort amplu de modernizare urbană: “Este un demers strategic prin care vizăm nu doar reducerea riscului seismic, ci și eficientizarea energetică și creșterea confortului pentru locuitori și pentru cei care lucrează în instituțiile publice. Unele dintre proiecte sunt deja aprobate, iar altele urmează să fie depuse odată cu finalizarea documentațiilor tehnice.”

Acest amplu program de investiții transformă municipiul Tulcea într-unul dintre centrele urbane cu cea mai extinsă agendă de consolidare și reabilitare seismică din regiune.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.