Unul dintre cei mai valoroși pești ai Deltei Dunării, șalăul, este pe cale să devină o raritate în apele naturale. În fața declinului accentuat al populațiilor, statul a ales o soluție de avarie: reproducerea artificială controlată și repopularea masivă a lacurilor din complexul Razim-Sinoe cu icre embrionate. Costul operațiunii se ridică la peste jumătate de milion de lei, iar miza este dublă – ecologică și economică.
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării – ARBDD) a atribuit recent ultimul contract subsecvent dintr-un acord-cadru întins pe patru ani (2023–2026), care vizează refacerea stocurilor de șalău (Sander lucioperca) în una dintre cele mai importante zone lagunare ale României.
Un program pe patru ani și 552.000 de lei
Potrivit documentelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, valoarea totală estimată a acordului-cadru este de 552.000 de lei, iar serviciile au fost atribuite, prin procedură simplificată, către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) Tulcea.
Execuția s-a făcut prin contracte subsecvente anuale:
- 2023 – două contracte semnate pe 2 februarie, cu o valoare cumulată de 132.000 lei
- 2024 – contract semnat pe 16 ianuarie, tot 132.000 lei
- 2025 – valoarea a crescut la 144.000 lei, contract semnat pe 13 ianuarie
- 2026 – ultimul contract, încheiat pe 26 ianuarie, pentru 144.000 lei
Anunțul de atribuire aferent contractului din 2026 a fost transmis spre publicare în SEAP la data de 4 februarie 2026.
Creșterea sumelor în ultimii doi ani indică un lucru clar: problema nu s-a rezolvat, iar presiunea asupra stocurilor naturale de șalău rămâne ridicată.
Cum se „fabrică” șalăul pentru Delta Dunării
Obiectivul oficial al achiziției este refacerea stocurilor de șalău prin introducerea de icre embrionate în complexul Razim-Sinoe, pentru o exploatare considerată „durabilă”. Metoda este una intens folosită în ultimii ani, în contextul în care reproducerea naturală a speciei este tot mai slabă.
Concret, specialiștii INCDDD amplasează în lacuri cuiburi artificiale care conțin zeci de mii de icre embrionate fiecare. Din acestea ar trebui să rezulte, teoretic, pești care ajung la maturitate în aproximativ trei ani și pot susține atât echilibrul trofic, cât și pescuitul comercial.
Este, însă, o soluție de tip „perfuzie biologică”: fără controlul pescuitului, fără habitate funcționale și fără respectarea perioadelor de prohibiție, repopularea riscă să devină un exercițiu repetitiv, costisitor și cu rezultate limitate.
Razim-Sinoe, zona unde se joacă miza mare
Complexul Razim-Sinoe este cea mai mare întindere lagunară din România și una dintre zonele-cheie ale Deltei Dunării. Șalăul, prădător de vârf, are un rol esențial în menținerea echilibrului biologic al acestor ape, dar este și una dintre cele mai căutate specii de pe piață.
Declinul său afectează direct veniturile pescarilor, lanțurile comerciale și, pe termen lung, stabilitatea ecosistemului. Tocmai de aceea, intervențiile statului au devenit tot mai frecvente și mai costisitoare.
Cine este executantul lucrării
INCDDD Tulcea este principalul partener științific al ARBDD în astfel de proiecte. Institutul are ca obiect de activitate cercetarea fundamentală și aplicativă în domeniul ecologiei și protecției mediului, cu accent pe Delta Dunării și zonele umede.
Echipa de management include cercetători cu rang înalt, iar instituția a derulat numeroase contracte cu ARBDD: potrivit datelor publice, INCDDD a câștigat zeci de achiziții directe și licitații, majoritatea în județul Tulcea, multe chiar de la administrația Rezervației.
Întrebarea care rămâne
Programul de repopulare continuă până în 2026. Ce va urma după?
Dacă stocurile naturale nu își revin, iar presiunea pescuitului rămâne aceeași, șalăul riscă să devină un produs de laborator într-o deltă care ar trebui să se reproducă singură.
Deocamdată, milioane de icre sunt „injectate” anual în apele Razim-Sinoe, într-o cursă contracronometru între biologie, economie și limitele intervenției umane.
