Pe 5 decembrie, în sala Toma Caragiu a Hotelului Delta, s-a mai bifat o acțiune pompoasă a Inspectoratului Școlar Județean. Tema — învățământul dual în municipiul Tulcea, acest El Dorado al învățământului tehnologic în noile sale haine. De la anul, școlile profesionale dispar ca entități separate și vor fi înglobate — era să zic „înglodate” — în învățământul tehnologic, varianta 2.0.

În acest context, niște oameni de bine au chemat de acasă sau de la birouri alți oameni care poate aveau treabă, ca să bată apa-n piuă pe un subiect care, deși interesant, nu pare să aibă prea multă aplicabilitate practică în Tulcea. Prezentarea ar fi curs lin, ca un PowerPoint pregătit cu lumini reflectoare, dacă în sală nu s-ar fi aflat dr. Gheorghe Cucu, medic veterinar și profesor la Liceul Agricol.
A vorbit în plen. A spus, răspicat, multe dintre ideile pe care ni le-a detaliat ulterior. Și tocmai acea intervenție a fost momentul în care feng shui-ul prezidiului a început să se clatine.

Totuși, ceea ce urmează nu este transcrierea discursului său din timpul evenimentului, pentru simplul motiv că ziarul Ora de Tulcea — nu știm de ce — nu a fost invitat la minunata întâlnire.
Ceea ce oferim este o reconstruire fidelă a mesajului său, pornind de la discuția ulterioară, care ne-a permis să înțelegem limpede ideile pe care dr. Cucu le-a exprimat și în plen, și după.

Relatarea noastră diferă, poate, de percepția oficială, dar este — credem — corectă față de subiect.


Evenimentul oficial: prezentări impecabile, rezultate… în așteptare

Conform ISJ Tulcea, întâlnirea a avut drept scop prezentarea noilor structuri ale învățământului tehnologic dual pentru anul școlar 2026–2027. Au participat directori de licee tehnologice, reprezentanți ai companiilor locale și invitați online din județe mai dezvoltate economic.

S-a anunțat cu solemnitate că în 2026–2027 nu va mai exista învățământ profesional clasic, urmând ca toate locurile de formare să fie organizate exclusiv în forma tehnologic-duală, pe baza solicitărilor din partea operatorilor economici. S-au explicat regulile privind examenele de certificare, traseul elevilor către calificări și rolurile fiecărei instituții.

Un eveniment frumos structurat, corect prezentat, impecabil afișat.
Cel puțin în teorie.


Ce este învățământul dual — în broșuri și în Tulcea

Învățământul dual funcționează pe hârtie ca o alianță perfectă între școală și agentul economic:
– școala predă teoria,
– agentul economic oferă practica, bursa, echipamentul, masa, cazarea,
– elevul devine muncitor calificat, pregătit direct pentru piață.

Dar în Tulcea, după cum spune dr. Cucu, diferența dintre teorie și realitate este de proporțiile Dunării la viitură:

„În teorie e minunat. În practică, noi nu avem agenți economici care să poată susține serios un program dual. Nu mă puneți pe mine în balanță cu Airbus, că Tulcea nu e Brașov. Aici nu există baza necesară.”


Dr. Cucu: „Programa e varză. Elevii au diplome, dar nu știu nimic.”

Indiferent cât de optimist ar fi fost tonul prezentărilor, momentul în care dr. Cucu a cerut cuvântul a schimbat atmosfera. În plen a punctat clar disfuncțiile. După eveniment, în discuția cu noi, a mers până la capăt cu explicațiile.

La mine la a XI-a îi întreb: câți ați venit pentru veterinară? Ridică mâna unu-doi. Restul? ‘A aruncat calculatorul’. Ăsta e nivelul orientării profesionale.

Despre programă:

Cum să predau chirurgie când elevul n-a făcut anatomie? La facultate faci anatomia în anul I și chirurgia în anul V. La noi, le faci în paralel. E o prostie ontologică. Programa e varză. Elevii ies cu lucrări frumoase, cu diplome excelente, dar fără competențe reale.

Despre nivelul elevilor:

Avem copii intrați cu note sub 4, chiar sub 2. Calculatorul trebuie să umple locurile. Și noi trebuie să-i trecem, pentru că sistemul nu ne lasă altfel.

Despre presiunea asupra profesorilor:

Regulamente peste regulamente: nu ai voie să-i atragi atenția, nu ai voie să-l sancționezi, nu ai voie să-l formezi. Se vrea îndobitocirea tuturor.


„Inspectoratul nu trimite nimic mai departe. Totul rămâne aici.”

În timp ce prezidiul prezenta exemple strălucitoare din țară, doctorul privea la realitatea locală:

Spunem an de an ce nu funcționează. Ni se răspunde: ‘de la anul se schimbă’. Dar inspectoratul nu trimite nimic la minister. Problemele se opresc în același sertar.

Iar comparațiile cu județe dezvoltate îl irită:

Brașov, Airbus, mii de angajați, sute de elevi în dual… minunat. Dar la Tulcea cine poate susține așa ceva? Să-mi arate cineva câți meseriași reali au scos școlile tehnice de aici.


Ședință de poză, zero soluții reale — finalul pe care doar realitatea îl scrie

Când l-am întrebat pe dr. Cucu cum s-a încheiat întâlnirea, a zâmbit scurt, cu un amestec de resemnare și luciditate:

„Ca în gară.”

Și exact așa s-a simțit tot parcursul evenimentului: o sală care s-a umplut la ora stabilită și s-a golit la fel de repede, fără să lase în urmă vreo direcție nouă, vreo concluzie aplicabilă sau vreun plan concret.
Participanții au plecat cu aceleași probleme cu care au venit. Agenții economici au plecat cu aceleași nevoi reale, ignorate de prezentările optimiste. Inspectoratul — singurul, poate, mulțumit — a plecat cu încă o activitate bifată în agenda anuală.

Pentru școli, pentru profesori, pentru elevi, întâlnirea n-a schimbat nimic.
Pentru organizatori, a fost impecabilă.

Iar dacă intervenția doctorului a tulburat pentru câteva minute atmosfera solemnă a prezidiului, acest lucru s-a întâmplat nu pentru că a căutat conflictul, ci pentru că realitatea, atunci când este spusă cu voce tare, nu respectă protocoale.

Restul cuvintelor — cele articulate calm, pe îndelete, după eveniment — nu au făcut decât să confirme ce se întâmplase deja în sală:
o ședință de poză, fără soluții, în care doar adevărul a avut curajul să se ridice în picioare

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Join the Conversation

1 Comentariu

  1. Dl Doctor a fost cel care a spart gheata punctand faptul că copiii ajung la tehnoligic datorita hazardului. Un om extraordinar si ma bucur ca l-am cunoscut.
    In schimb cel care a fost chiar vehement si a monopolizat discutia , cu argumente, adica cam 3 sferturi din ce ati scris in articol, a zis altcineva in timpul prezentarii.
    Si a mai zis si altele legat de invatamantul dual, inclusiv ce ar trebui predat, cu ce manuale si in ce conditii.
    Daca nu plecati devreme impreuna cu dl Irinel , poate aflati la cald ce fel a fost dezbaterea…
    Inspectoratele sa stiti ca vor sa implementeze, doar ca nu pot accepta ca jumatate din materii trebuie sa dispara din dual si asta conduce la posturi si ore mai putine.
    Iar cei care trebuie sa managerieze acest siatem ar fi indicat sa fie mediul de afaceri.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.