La Tulcea, sâmbăta a avut gust de Vasilopită și ritm de sirtaki. Muzeul de Artă s-a transformat, pentru câteva ore bune, într-un mic colț de Grecie, unde tradițiile au fost scoase la plimbare, iar buna dispoziție a fost ingredientul principal. Filiala locală a Uniunea Elenă din România a bifat două motive de sărbătoare dintr-o singură mișcare: tăierea Vasilopitei și celebrarea, în avans, a Zilei Limbii Elene.
Evenimentul a început cu solemnitate, dar fără rigiditate. Un sobor de preoți, condus de Visarion, Episcopul Tulcii, a rostit o rugăciune în greacă și română — un mic exercițiu de armonie culturală, pe gustul publicului prezent. Sala s-a umplut rapid de membri ai comunității elene, prieteni, invitați și oficiali locali, veniți nu doar din protocol, ci și din curiozitate și plăcerea de a fi împreună.
Printre cei care au transmis mesaje de apreciere s-a numărat prof. Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliul Județean Tulcea, care a vorbit despre Tulcea ca despre un „manual viu” de conviețuire pașnică. Comunitatea elenă a fost lăudată pentru felul în care își păstrează identitatea: limba, dansul, muzica, costumele și, mai ales, pofta de a organiza evenimente care adună oamenii laolaltă. Mesajul s-a încheiat firesc, cu urări de bine și cu un entuziast „Hronia Polla!”.
Apoi a venit momentul așteptat de toată lumea: Vasilopita. Emoții, zâmbete și priviri discrete către felia vecinului — pentru că, se știe, bănuțul din turtă nu aduce doar noroc, ci și un motiv serios de mândrie. Cine l-a găsit? Secretul a rămas în sală, dar voia bună s-a răspândit rapid.
Finalul a fost pe măsura începutului: dansuri tradiționale, recitaluri de poezie și aplauze fără economie, oferite ansamblurilor comunității. O după-amiază care a demonstrat că tradițiile nu sunt prăfuite, ci pot fi vii, jucăușe și perfect adaptate unui oraș multicultural, așa cum este Tulcea.
