Începând de ieri, 6 mai, circulația rutieră pe strada Isaccei, în zona intersecției cu strada Unirii, a fost modificată semnificativ, din cauza lucrărilor de execuție a unui cămin de canalizare, parte din proiectul de reabilitare și extindere a sistemului de apă și canalizare derulat de Aquaserv S.A. în zona centrală a municipiului Tulcea.
Lucrările se desfășoară pe banda 1 de circulație, pe sensul Hotel Delta → Pelican, iar traficul este deviat pe benzile din sensul opus, cu circulație alternativă, câte o bandă pe sens. Situația este deja resimțită în trafic, unde se formează coloane în special la orele de vârf, iar șoferii sunt sfătuiți să evite zona dacă nu au drumuri esențiale.
Dinspre strada Unirii, accesul auto este permis doar spre dreapta, cu posibilitatea de întoarcere la sensul giratoriu Delta, pentru a continua deplasarea. Accesul pietonal nu este afectat, iar zona este semnalizată corespunzător.
Surse din administrația locală spun că lucrările vor dura cel puțin două săptămâni, însă în realitate circulația în zonă s-ar putea desfășura cu dificultate timp de o lună sau mai mult, având în vedere că în paralel se discută și despre începerea unor lucrări pentru captarea apelor meteorice pe strada Unirii. Deși s-a încercat sincronizarea intervențiilor cu firma Ness, constructorul implicat în alt proiect de infrastructură în zonă, din rațiuni tehnice lucrările se vor putea suprapune doar în ultima săptămână.
În tot acest timp, presiunea asupra traficului din centrul orașului este accentuată și de faptul că, potrivit informațiilor obținute de redacția noastră, Poliția Rutieră nu și-a dat acordul pentru extinderea restricțiilor, în contextul unui calendar aglomerat de manifestări culturale ce urmează să aibă loc în zona centrală. Cu alte cuvinte, riscul unor blocaje majore rămâne ridicat, iar soluțiile de deviere sau de fluidizare sunt, deocamdată, limitate.
Autoritățile fac apel la înțelegerea conducătorilor auto și îi roagă să respecte indicațiile agenților din teren și semnalizarea rutieră temporară. Recomandarea principală: evitați pe cât posibil zona Isaccei–Unirii în următoarea lună, dacă nu vreți să rămâneți blocați în trafic.
