În harta veche a Tulcei, strada Sfântul Nicolae trona ca una dintre arterele principale ale orașului – o coloană vertebrală simbolică, dar și practică, pe care istoria și-a scris pașii. Pornită din strada Babadag (denumită pentru o vreme Calea Victoriei), strada Sfântul Nicolae cobora paralel cu aceasta, până la întâlnirea cu strada Basarabilor, actuala stradă a Păcii. Importanța sa nu era doar una geografică, ci și istorică, fiind martora unora dintre cele mai intense momente ale renașterii românești în Dobrogea.
În 1878, la sosirea trupelor române eliberatoare, strada Sfântul Nicolae a fost martora unei defilări glorioase, în uralele tulcenilor și sunetul clopotelor care, după ani de tăcere impusă de autoritatea otomană, răsunau din nou. Momentul, descris cu emoție în presa anului 1879, marca integrarea Dobrogei în România, iar strada Sf. Nicolae devenea, prin simpla sa existență, un podium al identității românești.
Totuși, gloria de odinioară avea să fie măturată de valul ideologic al regimului comunist. În anii ’50 și ’60, odată cu noua ordine urbană și socială, strada își pierde numele. Ceva atât de simplu și brutal: Sfântul Nicolae devine, într-un gest patetic de „modernizare”, strada Progresului. O rebranduire anostă, o amputare simbolică. Ulterior, în jurul anului 1970, strada Unirii – un bulevard de doar 150 de metri – este trasat cu un cinism tipic planificării comuniste, tăind strada Progresului în două. Aceasta este flancată acum de blocuri masive din beton, unite doar prin pasaje pietonale anoste, înlocuind farmecul străzii istorice cu funcționalitate cenușie.
Și totuși, două fragmente ale străzii Sfântul Nicolae au supraviețuit. E adevărat, ele nu mai comunică firesc, sunt despărțite, amputate, dar conțin esența a ceea ce a fost odată. Clădiri antebelice și interbelice, detalii arhitecturale uitate de timp, dar nu de memorie. În special segmentul unde se află Catedrala Sf. Nicolae păstrează amprenta vechii Tulci – o „mică cetate” a istoriei, un centru vechi miniatural, neoficial, dar profund.
În final, strada Sf. Nicolae este o metaforă a identității urbane tulcene – o arteră tăiată, rebotezată, dar nu înfrântă complet. Prin fragmentele sale, orașul își amintește de trecut. O stradă care a început ca un traseu al gloriei, a devenit una a uitării, și astăzi, tăcută, continuă să murmure poveștile unei Tulci pe care comunismul n-a reușit să o șteargă cu totul.
Sursa documentării – Misterele Dunării – prof. Nicolae Ariton
