Un litigiu care a ținut aproape cinci ani și a trecut prin mai multe etape de judecată s-a încheiat astăzi definitiv. Curtea de Apel a respins, pe 9 martie 2026, apelurile formulate de Primarul municipiului Tulcea, UAT Tulcea și Direcția de Întreținere și Administrare a Patrimoniului (DIAP) împotriva sentinței Tribunalului Tulcea din 2025.

Instanța a decis respingerea apelurilor ca nefondate, ceea ce înseamnă că hotărârea Tribunalului rămâne definitivă. Consecința este clară: Florențiu Constantin trebuie reintegrat în funcția de director al DIAP, iar Primăria este obligată să îi plătească drepturile salariale aferente perioadei în care a fost îndepărtat din funcție.

Povestea acestui proces începe în 2021, când primarul municipiului Tulcea a dispus încetarea contractului de muncă al lui Florențiu Constantin, în urma unei evaluări profesionale negative. Fostul director al DIAP, care ocupase funcția încă din perioada administrației Hogea, a contestat imediat decizia în instanță, susținând că evaluarea și concedierea sunt nelegale și cerând anularea dispoziției, reintegrarea în funcție și plata salariilor pierdute.

Primul episod important s-a consumat în decembrie 2022, când instanța i-a dat dreptate și a decis reintegrarea în funcție. Primăria Tulcea nu a acceptat verdictul și a declarat apel, iar dosarul a continuat. În noiembrie 2023, Curtea de Apel a dispus rejudecarea cauzei, considerând că unele aspecte nu fuseseră analizate complet, astfel că procesul s-a întors la Tribunalul Tulcea.

După reluarea judecății, Tribunalul a pronunțat pe 4 august 2025 Sentința civilă nr. 1032, prin care a decis din nou anularea concedierii, reintegrarea lui Florențiu Constantin în funcția de director DIAP și plata tuturor salariilor pierdute, indexate și actualizate. Argumentul central al instanței a fost că evaluarea profesională care a stat la baza concedierii a fost semnată de city-managerul municipiului, persoană care nu avea competența legală de evaluator, ceea ce a viciat întreaga procedură.

Primăria Tulcea, DIAP și primarul au atacat și această sentință. Apelul a fost judecat pe 23 februarie 2026, iar instanța a rămas în pronunțare pentru 9 martie. Verdictul a venit astăzi și a pus punct definitiv litigiului: apelurile au fost respinse, iar sentința Tribunalului rămâne definitivă.

În plan practic, decizia înseamnă că Florențiu Constantin se întoarce la conducerea DIAP, iar Primăria Tulcea trebuie să achite salariile aferente ultimilor ani, actualizate și cu dobânzi, o sumă estimată la peste 100.000 de euro, bani care vor fi plătiți din bugetul local. Clientul meu trebuie să fie incadrat exact pe funcția avută în 2021, adică director general , nu director de plan secund în DIAP.” – ne-a declarat maestrul duelului juridic , avocatul Doru Manole, cel care l-a reprezentat pe Florențiu Constantin.

Astfel se încheie una dintre cele mai lungi dispute juridice din administrația locală tulceană din ultimii ani: un conflict pornit de la o evaluare profesională contestată, care a traversat două cicluri de judecată și aproape jumătate de deceniu de procese. Verdictul final al instanței spune, în esență, că decizia de concediere din 2021 a fost nelegală, iar directorul îndepărtat atunci trebuie repus astăzi în funcție

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.