Controale ample în supermarketuri și hipermarketuri din toată țara au scos la iveală sute de nereguli și amenzi de milioane de lei, potrivit unei informări publicate pe rețelele sociale de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea, în urma unei acțiuni coordonate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Verificări la nivel național, timp de cinci zile
Inspectorii sanitari veterinari au desfășurat, etapizat, controale tematice la nivel național, vizând respectarea normelor de igienă, trasabilitate, etichetare, depozitare și menținerea lanțului frigorific în marile unități de comerț alimentar. Acțiunile au avut loc în perioada 2–6 februarie 2026 și au vizat 1.605 supermarketuri și hipermarketuri din întreaga țară.

Amenzi de peste 5,5 milioane de lei și activități suspendate
Bilanțul controalelor indică un număr ridicat de abateri: 517 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.521.500 de lei, și 147 de avertismente. În urma neregulilor grave constatate, autoritățile au dispus trei Ordonanțe de Suspendare a Activității și două Ordonanțe de Interzicere a Activității.
Totodată, 980,52 kilograme de produse alimentare neconforme au fost reținute oficial și dirijate către neutralizare, valoarea acestora fiind estimată la peste 11.000 de lei.
Cele mai frecvente nereguli descoperite
Potrivit ANSVSA, inspectorii au identificat deficiențe privind igienizarea spațiilor și echipamentelor, ambalaje deteriorate, întreruperi ale lanțului frigorific, depozitare necorespunzătoare a produselor, lipsa programelor de autocontrol, absența elementelor de identificare și manipularea incorectă a produselor proaspete.

Rezultate conforme la analizele de laborator
În cadrul controalelor au fost prelevate probe pentru analize de laborator, iar rezultatele au fost conforme în toate cazurile. Au fost analizate 66 de probe microbiologice, 58 de probe pentru determinarea reziduurilor și 67 de probe pentru alți parametri, inclusiv metale grele și organisme modificate genetic.
ANSVSA: controalele vor continua
„Supermarketurile și hipermarketurile au un rol important în asigurarea siguranței alimentare. Respectarea strictă a normelor este obligatorie, iar acțiunile de control vor continua și în alte sectoare ale industriei alimentare, pentru menținerea unui standard ridicat de siguranță”, a declarat dr. Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

Unde pot fi făcute sesizări
ANSVSA reamintește consumatorilor că pot semnala problemele legate de siguranța alimentelor la Call Center-ul gratuit 0800.826.787.
