Vechimea în muncă rămâne criteriul esențial pentru obținerea pensiei în România. Fără o perioadă minimă de cotizare, nicio persoană nu poate primi acest drept, indiferent de vârstă. Pentru cei care nu au acumulat suficienți ani de muncă, legislația prevede o soluție: contractul de asigurare socială facultativă. Prin intermediul acestuia, oricine poate contribui voluntar la sistemul public de pensii, pentru a-și completa stagiul necesar și a beneficia de pensie, scrie Digi24.

Cum funcționează contractul de asigurare socială

Contractul de asigurare socială este un document încheiat între persoana interesată și Casa Județeană de Pensii. Prin semnarea lui, solicitantul se obligă să plătească suma stabilită către sistemul public, iar statul îi recunoaște perioada respectivă ca stagiu de cotizare.

„Cei care doresc să-și completeze anii de cotizare pentru a obține pensia pot încheia un contract de asigurare socială facultativă cu Casa Teritorială de Pensii. Documentul prevede perioada pentru care se achită contribuția, aceasta putând varia de la o lună până la maximum 6 ani, în funcție de nevoile fiecăruia, dar nu mai târziu de momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare”, a explicat Cristiana Dumitrescu, director la Casa de Pensii a Municipiului București.

Cât costă cumpărarea vechimii în 2025

Contribuția lunară minimă se calculează prin aplicarea unui procent de 25% asupra salariului minim brut pe economie. În anul 2025, salariul minim brut este stabilit la 4.050 lei, ceea ce înseamnă că suma minimă ce trebuie plătită lunar este de 1.012,50 lei.

Așadar, pentru un an de stagiu de cotizare, persoana interesată trebuie să achite aproximativ 12.150 lei. Cei care doresc pot opta și pentru o contribuție mai mare decât cea minimă, în funcție de obiectivele lor privind cuantumul pensiei viitoare.

„În general, obișnuiesc să cumpere vechime pentru pensie persoanele din diaspora, care nu au stagiu minim de cotizare de 15 ani și care doresc să se pensioneze în România”, a mai adăugat reprezentanta Casei de Pensii.

Este important de precizat că baza de calcul (25%) se aplică întotdeauna la salariul minim brut în vigoare. În cazul unor viitoare creșteri salariale, suma necesară pentru cumpărarea vechimii se va modifica.

Condiții pentru încheierea contractului de asigurare socială

Contractul de asigurare socială se poate semna personal, prin reprezentant legal sau printr-un mandatar desemnat prin procură specială, la Casa Teritorială de Pensii din județul de domiciliu. Documentul se încheie în formă scrisă și produce efecte de la data înregistrării.

La momentul semnării, solicitantul trebuie să declare că:

  • nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia;
  • nu a avut obligația asigurării în sistemul public de pensii;
  • nu are calitatea de pensionar.

Venitul lunar asigurat înscris în contract poate fi modificat ulterior, prin act adițional, la inițiativa persoanei asigurate.

Cât este stagiul minim pentru pensie

Potrivit legislației în vigoare (Legea nr. 360/2023):

  • Stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
  • Stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, pentru ambele sexe.

Stagiul de cotizare reprezintă perioada de timp pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, la care se adaugă perioadele asimilate sau necontributive recunoscute prin lege.

Cum se acordă pensia

Drepturile de pensie pentru limită de vârstă se acordă la cerere. Dosarul trebuie depus personal sau prin reprezentant legal, în termen de 30 de zile de la îndeplinirea condițiilor de pensionare, la Casa Teritorială de Pensii competentă.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.