eleron artizanal rar

Zilele trecute, un vizitator neobișnuit a atras toate privirile la Registrul Auto Român din Tulcea, reușind să stârnească atât râsete, cât şi îngrijorare printre inspectorii instituției. Este vorba despre un șofer cu o imaginație debordantă, care a venit să ceară omologarea unui eleron… artizanal.

Nu vorbim despre un spoiler aerodinamic de ultimă generaţie, ci despre un veritabil puzzle de bricolaj: burghiu pentru metal, cornier, colţare pentru poliţe, câteva şuruburi, piuliţe şi, după cum au remarcat inspectorii RAR, o doză consistentă de inconştienţă. Toate, bine fixate pe portbagajul maşinii, într-un ansamblu demn de un atelier de creaţie alternativă.

Ştim că deja vă zboară gândul la weekend şi, pentru că vorbim despre zbor, vă prezentăm acest autovehicul care a venit la RAR Tulcea pentru omologarea elementului de caroserie”, au scris reprezentanţii RAR pe pagina oficială de Facebook, alăturând imaginilor şi o doză de umor responsabil.

Dincolo de zâmbetele provocate de ineditul situației, mesajul RAR este unul serios: astfel de improvizaţii pot pune în pericol nu doar siguranța șoferului, ci și a celorlalți participanți la trafic. Eleronul „de casă” nu respectă nicio normă tehnică, nu a fost testat pentru omologare și, evident, nu a primit aprobarea instituției.

Pe rețelele sociale, reacțiile au fost pe măsură. “A venit cu așa ceva la ITP?… Aurel Vlaicu ar fi invidios!“, a comentat un internaut, în timp ce altul a remarcat utilitatea alternativă a invenției: “Îi numai bună de uscat rufe sau bătut covoare!”

RAR atrage atenţia că elementele de caroserie improvizate nu doar că nu îmbunătăţesc performanţele vehiculului, dar pot reprezenta un real pericol în trafic. Aşa că, oricât de tentant ar fi să-ţi transformi maşina într-o operă de artă cu piese de la magazinul de bricolaj, mai bine lasă zborul pe seama avioanelor omologate.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.