Ministrul
Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat că va trimite Corpul de Control pentru a verifica achizițiile de microbuze electrice prin PNRR, ca urmare a unor informații apărute în presă privind prețuri supraevaluate.
Într-o postare pe Facebook, Pîslaru a exprimat indignare față de aceste informații: „Am citit cu profundă indignare informațiile apărute în presă despre posibile prețuri supraevaluate la microbuzele școlare electrice finanțate prin PNRR”.
Ministrul a precizat că Corpul de Control va examina modul în care s-au realizat achizițiile, inclusiv procedurile, prețurile plătite, criteriile tehnice și respectarea regulilor de utilizare a fondurilor europene. „Voi trimite Corpul de Control al ministrului pentru a verifica în detaliu cum au fost realizate aceste achiziții”, a adăugat el.
În cazul în care se descoperă nereguli, ministrul a menționat că acestea „vor fi urmate de corecții financiare și, acolo unde este cazul, sesizarea Parchetului European”.
„Fondurile europene sunt un bun public și fiecare euro trebuie să fie cheltuit corect, transparent și în interesul oamenilor. Nu voi tolera niciun abuz”, a conchis Dragoș Pîslaru.
