În ultimele ore, rețelele sociale din Tulcea au fost inundate (la propriu și la figurat) de mesaje alarmiste potrivit cărora alimentarea cu apă ar urma să fie oprită din cauza unor „probleme grave” la stația de tratare. Informația s-a răspândit rapid, provocând neliniște printre localnici – dar, surpriză: totul este o farsă.
Reprezentanții Aquaserv Tulcea au reacționat ferm și au pus capăt confuziei:
„Informațiile privind oprirea apei sunt complet false! Sistemul funcționează în parametri normali, iar alimentarea cu apă nu este afectată”, au transmis aceștia într-un comunicat oficial.
Compania reamintește că orice întrerupere planificată a apei este anunțată cu minimum 48 de ore înainte, prin canalele proprii – site-ul oficial și pagina de Facebook.
„Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale și să nu dați curs zvonurilor care pot crea panică nejustificată”, au adăugat reprezentanții Aquaserv.
În concluzie, tulcenii pot deschide robinetul fără teamă – apa curge normal, zvonurile curg de pe internet.
Iar când nu sunteți siguri de o informație, verificați cu încredere la Ora de Tulcea – aici aflați adevărul, nu vorbele din cartier.
