În această seară, de la ora 19, emisia postului Realitatea Plus va fi suspendată timp de 10 minute, potrivit unei decizii a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Anca Alexandrescu, moderatoarea postului, spune că decizia e o încercare de intimidare, însă Mircea Toma, membru CNA, a declarat pentru HotNews că este vorba de o decizie mai veche, de acum aproximativ un an, pusă în aplicare acum.

Moderatoarea postului TV, Anca Alexandrescu a anunțat azi, pe Facebook, că CNA „a decis întreruperea emisiei Realității”.

„În această seară, de la ora 19, Consiliul Național al Audiovizualului a decis întreruperea emisiei Realității! Vă spunem doar atât: nimic nu ne intimidiează, nu cedăm în fața șantajului, nu cedăm în fața imposturii. Rămâneți alături de noi și nu vă vom dezamăgi! Vrem să demonstrăm CNA că voi, poporul, aveți dreptate – noi vom continua să difuzăm primii știrile care contează”, a scris moderatoarea „Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus, pe Facebook.

Alexandrescu a mai transmis: „Realitatea Plus continuă lupta cu Statul Paralel în aceste momente dificile pentru țară și își asumă rolul de televiziune fanion pentru aflarea adevărului! Televiziunea poporului este sub tirul mai multor atacuri din mai multe zone, inclusiv din cadrul unor instituții cheie unde statul paralel a reușit să se infiltreze”.

Ulterior, Realitatea Plus a publicat pe site-ul său un articol cu titlul „Continuăm lupta cu Statul Paralel, chiar dacă CNA a decis oprirea emisiei Realitatea PLUS – NU ne lăsăm intimidați! Suntem alături de poporul român”.

„Realitatea PLUS continuă lupta cu Statul Paralel în aceste momente dificile pentru țară și își asumă rolul de televiziune fanion pentru aflarea adevărului! Televiziunea poporului este sub tirul mai multor atacuri din mai multe zone, inclusiv din cadrul unor instituții cheie, unde statul paralel a reușit să se infiltreze. Vă spunem doar atât: nimic nu ne intimidează, nu cedăm în fața șantajului, nu cedăm în fața imposturii”, a transmis postul de televiziune.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.