România are cei mai mulți cetățeni care trăiesc în alte țări ale UE. Și asta ne afectează piața muncii, spune Banca Națională în cel mai recent raport, scrie Hotnews.
Numărul mare de români care emigrează revine în atenția Băncii Naționale, care în raportul privind stabilitatea financiară a țării, publicat miercuri, arată că aceștia fac parte din categoria celor apți de muncă și care prin emigrare afectează serios piața muncii din țară.
„România este statul membru UE cu cel mai mare număr de persoane care locuiesc în alte țări UE (aproximativ 3,2 milioane, dintre care 34% în Italia), 76% dintre emigranți reprezentând forță de muncă activă (15-64 ani). În acest context, recrutarea de forță de muncă adecvat pregătită reprezintă una dintre cele mai presante probleme pentru firmele autohtone, 4 din 5 angajatori raportând dificultate în găsirea de personal calificat”, arată documentul citat.
Fenomenul emigrației a fost luat în calcul și în precedentele rapoarte ale BNR privind stabilitatea, însă doar la nivel marginal. În ediția publicată ieri, bancherii centrali se apleacă cu mai multă consistență asupra acestui flagel.
Peste 4 milioane de români au emigrat în cei peste 30 de ani de la Revoluția din 1989. Trimit înapoi remitențe și, când se întorc, aduc noi abilități și atitudini, arată o analiză a unui reputat think tank austriac. Migrația a prevenit, de asemenea, probleme sociale semnificative în România, oferind locuri de muncă celor altfel șomeri, în special în anii de dificultăți economice.
Autorii raportului sugerează că această problemă ar putea fi cât de cât rezolvată prin prelungirea vieții active. „O soluție ar putea fi reprezentată de încurajarea și crearea premiselor pentru ca persoanele apte pentru muncă, dar care au împlinit vârsta de pensionare, să rămână în activitate”, se arată în Raportul privind stabilitatea.
Emigrarea specialiștilor români în străinătate este una din marile probleme nu doar sociale ci și economice de care țara noastră se lovește. Anual, zeci de mii români aleg să plece definitiv din țară, peste jumătate dintre ei fiind în grupa de vârstă 20-40 de ani.
Limitările financiare privind dotările tehnologice și a investițiilor în aparatură performantă au stimulat migrația definitivă a românilor cu calificare medie și înaltă din zona medicală spre țările care asigurau condiții de muncă și echipamente superioare, arată o lucrare de cercetare recentă.
- Citește continuarea, aici.