În perioada următoare pornește acțiunea „Delta Plus 2025”, un proiect inițiat de Crispus NGO Sibiu, în colaborare cu ACDB Vrancea și cu sprijinul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării. Scopul: reducerea conflictelor dintre ferme și fauna sălbatică, în special șacalul auriu, devenit deja un vizitator insistent în gospodăriile din zonă.
Pentru fermieri, noutatea vine sub forma unui instrument neașteptat de simplu și eficient: „Crispus Semafor”, o evaluare pe culori care arată cât de bine este protejată o fermă și ce riscuri are în fața atacurilor de prădători.
Verde – ferme pregătite
Gard electric sau împrejmuire solidă, paza funcțională pe timp de noapte, câini instruiți și gestionarea corectă a resturilor organice. Fermele din această categorie devin modele pentru întreaga regiune.
Galben – ferme cu risc moderat
Există adăpost pentru fătări, dar protecția nu este completă; paza este prezentă, dar insuficientă; persistă vulnerabilități care pot atrage prădători. Cu intervenții minime, aceste ferme pot trece rapid pe verde.
Roșu – ferme vulnerabile
Animale crescute în spații deschise, lipsa împrejmuirilor adecvate, lipsa câinilor sau a paznicilor, iar resturile organice sunt depozitate necorespunzător. Aceste ferme sunt cele mai expuse atacurilor și vor primi sprijin prioritar.
Acțiunea vine într-un moment în care Crispus ONG derulează și un amplu program de cercetare dedicat hilacului (Canis aureus), care include monitorizarea a 30 de stații din RBDD, acolarare, urmărire GPS și analiză bioacustică. Totodată, organizația cere transparență în deciziile autorităților, după ce ARBDD a aprobat pentru 2026 o creștere cu 15% a cotei de extracție controlată, de la 350 la 400 de exemplare, în condițiile în care vânătoarea este interzisă în Rezervație.
Cercetătorii avertizează că intervențiile nefundamentate pot destabiliza ecosistemul: destructurarea grupurilor teritoriale poate duce la creșterea compensatorie a populației de șacal și la perturbarea relațiilor trofice, afectând inclusiv eficiența monitorizării științifice.
Prin „Delta Plus 2025”, fermierii primesc gratuit evaluări și recomandări clare, adaptate fiecărei ferme, pentru reducerea pierderilor și pentru o conviețuire mai sigură cu fauna sălbatică.
Mesajul e simplu: dacă fermele trec pe verde, șacalul rămâne fără motive să se aventureze în gospodării, iar Delta Dunării câștigă un plus de stabilitate.
