Momente de panică, în această seară, într-o zonă de case din municipiul Tulcea, pe strada Transformatorului, unde un incendiu puternic a izbucnit într-o gospodărie și s-a manifestat cu flacără deschisă și degajări mari de fum.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit de urgență, mobilizând trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, focul cuprinsese o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, existând un risc real de extindere la locuința principală și la proprietățile învecinate.

Intervenția rapidă a pompierilor a făcut diferența. Flăcările au fost localizate și lichidate înainte de a se produce pagube și mai mari. Din fericire, nicio persoană nu a fost surprinsă de incendiu, iar nu au fost raportate victime.

Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică a anexei.

Autoritățile reamintesc cetățenilor importanța verificării periodice a instalațiilor electrice, mai ales în spațiile anexe, unde riscul de incendiu este ridicat.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.