Mitică Tuchilă, fostul director executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea, rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel Constanța a respins, joi, 15 mai 2025, contestația formulată de acesta împotriva prelungirii măsurii arestării preventive, decisă de Tribunalul Constanța la solicitarea procurorilor DNA.
Potrivit unor surse bine informate, confirmate pentru Ziarul Amprenta, Tuchilă a cerut să fie pus în libertate, însă instanța a menținut decizia de prelungire a arestului, considerând că temeiurile care au justificat inițial măsura se mențin.
Reamintim că fostul șef al DSVSA Tulcea a fost reținut și ulterior arestat preventiv pe 16 aprilie 2025, într-un dosar instrumentat de DNA Constanța. Procurorii îl acuză de luare de mită, după ce, în cursul lunii decembrie 2024, ar fi pretins de la reprezentantul unei firme suma de 50.000 de euro. Din această sumă, Tuchilă ar fi primit 25.000 de euro printr-un intermediar, iar pe 15 aprilie 2025, ar mai fi încasat alți 11.000 de euro, moment în care a fost prins în flagrant delict de anchetatori.
Conform procurorilor, mita ar fi fost dată în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu. Anchetatorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție și al Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Operațiuni Speciale. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, menită să permită administrarea probelor, și nu poate fi interpretată ca o declarație de vinovăție, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței
