incendiu greci 12

Incendiul de vegetație uscată care a izbucnit pe 14 iulie 2025, în zona Carabalu, din apropierea localității Greci, județul Tulcea, a fost lichidat în seara zilei de 15 iulie. După peste 24 de ore de luptă cu flăcările, autoritățile au reușit să închidă toate focarele, grație unei intervenții masive, atât la sol, cât și din aer.

În urma cercetărilor preliminare, cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea focului deschis în spații deschise. Mai exact, focul a pornit de la incendierea unor deșeuri textile, acțiune efectuată în scopul distrugerii acestora.

La acțiunile de stingere au participat pompieri din cadrul ISU Tulcea, cu cinci autospeciale, sprijiniți de pompierii militari din cadrul Secției Măcin. Alături de ei, 25 de reprezentanți ai Ocolului Silvic Măcin, 13 angajați ai Administrației Parcului Național Munții Măcinului și nu mai puțin de 42 de voluntari din comuna Greci și municipiul Galați au contribuit activ la eforturile de intervenție.

Un rol decisiv l-a avut elicopterul Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, care a efectuat 33 de aruncări și a transportat în total 82,5 tone de apă, reușind să pătrundă în zonele greu accesibile și să sprijine eforturile echipelor de la sol.

Ultima intervenție a avut loc în jurul orei 15:30, în zona Călcata, unde s-au lichidat ultimele focare. Zona afectată rămâne sub monitorizare continuă, 24 de ore din 24, de către reprezentanții APNM, Ocolului Silvic Măcin și Primăriei Greci.

Printre speciile forestiere afectate se numără Pinul negru (Pinus nigra), Vișinul turcesc (Prunus mahaleb), Teiul, Mojdreanul și Cărpinița, în timp ce vegetația erbacee distrusă este dominată de bărboasa (Dichanthium ischaemum), specifică zonelor de pajiște.

Pe tot parcursul operațiunii, echipele de intervenție au primit sprijin logistic din partea firmei SC ANGELO SRL și a familiei Guler Boris din Galați, care au oferit alimente, apă și cafea salvatorilor.

O mențiune specială merită cei nouă pompieri din Galați, aflați în timpul liber, care s-au alăturat voluntar acțiunii de stingere. „Eroi fără obligație. Oameni cu suflet mare”, i-a descris voluntarul Nica George, într-un mesaj public de mulțumire. Acești oameni – Tănasă Marius, Lazăr Antonel, Nichiforov Paul, Neamțu Sorin, Forțu Adrian, Cristescu Cătălin, Postolachi Teodor, Constantin Florin și Rață Marian – au dat un exemplu de devotament și curaj.

Primarul comunei Greci, Nicolae Mocanu, a declarat că focul a fost provocat de persoane iresponsabile și că doar intervenția promptă a autorităților a salvat satul de la un dezastru. Edilul a apreciat eforturile tuturor și a lansat un apel la responsabilitate pentru prevenirea unor tragedii similare.


Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.