Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, sprijiniți de jandarmii tulceni, au desfășurat în perioada 14–15 februarie acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Activitățile au avut loc atât în mediul urban, cât și în mediul rural, inclusiv pe raza localității Jurilovca.
Oamenii legii au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru depistarea eventualelor abateri la regimul rutier, verificând atât persoane, cât și autovehicule aflate în trafic.
În urma controalelor efectuate, polițiștii au legitimat 20 de persoane și au verificat 31 de autovehicule. Totodată, au fost efectuate 10 testări cu aparatul etilotest, pentru depistarea conducătorilor auto care ar fi putut consuma alcool înainte de a se urca la volan.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 7.000 de lei.
Reprezentanții IPJ Tulcea au anunțat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor.
