Salariile și pensiile NU vor fi indexate cu rata inflației în 2025. Plata la timp, prioritate maximă – spune vicepremierul Tanczos Barna
Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat că în acest an, salariile și pensiile nu vor fi indexate cu rata inflației, prioritatea Guvernului fiind să asigure plata acestor drepturi la timp până la sfârșitul anului 2025. Declarațiile au fost făcute marți seară la Antena 3 CNN.
În opinia sa, asigurarea plății salariilor și pensiilor fără întârzieri a fost prioritatea principală la întocmirea bugetului. „Din punctul meu de vedere, și în decembrie, și în ianuarie, am făcut bugetul având ca prioritate numărul unu plata tuturor salariilor și pensiilor, fără risc de incapacitate de plată”, a afirmat Barna.
Barna a subliniat că măsurile de înghețare și neindexare a salariilor și pensiilor sunt temporare, menționând totodată că eliminarea anumitor sporuri este o decizie definitvă: „Este o măsură temporară. Dacă lucrurile se stabilizază în 2026, se va putea discuta despre o eventuală indexare în a doua parte a anului.”
România va necesita un an de reașezare fiscal-bugetară, a adăugat vicepremierul: „Avem nevoie de cel puțin un an pentru a restabili echilibrul fiscal-bugetar, cu condiția să existe măsuri de susținere a economiei.”
Investiții și programul
Investiții și programul Rabla, pe masa Guvernului
Vorbind despre programul Rabla, Tanczos Barna a subliniat importanța acestuia pentru susținerea producției interne și a înmatriculărilor de mașini noi, scăzând astfel importurile de autoturisme second-hand: „Nu putem să ne jucăm nici măcar cu programul RABLA.”
Referitor la posibile reluări ale programului Rabla, vicepremierul s-a arătat încrezător că ministrul Mediului, Diana Buzoianu, va lua o decizie corectă în curând, având în vedere analiza datelor existente.
În concluzie, Tanczos Barna a reafirmat că prioritățile Guvernului includ asigurarea plății constante a salariilor și pensiilor fără riscuri, iar orice creșteri vor fi posibile doar după stabilizarea situației economice.
