Ministrul Ecaterina Andronescu a anunţat în urmă cu câteva zile că profesorii care au obținut drepturi salariale în urma unor decizii judecătorești definitive urmează să își primească banii înainte de sărbătorile pascale. Aceasta a ținut să precizeze că efortul bugetar la nivel naţional este de 700 de milioane de lei.
„Mă bucur că pot să fac acest anunț, este vorba de Legea 221, care majora salariile profesorilor cu 50% și care a fost aprobată de Parlament în 2008, iar termenele ei de aplicare au tot fost prorogate. În această perioadă, judecata dreaptă a justiției a dat câștig de cauză cadrelor didactice, şi, ca urmare a acestor decizii, acum am transmis spre inspectorate o sumă impresionantă într-adevăr, 700 de milioane de lei, care reprezintă datoriile Ministerului, ale statului, devenite obligatorii, în urma hotărârilor judecătorești rămase definitve”, a declarat Ecaterina Andronescu.
La rândul său, liderul Sindicatului Învăţământ Preuniversitar (SIP), filiala Tulcea, profesorul Mihai Roma, a ţinut să amintească faptul că aceasta este ultima din cele cinci tranşe pe care Guvernul s-a angajat să le plătească eşalonat cadrelor didactice şi auxiliare sumele cuvenite în concordanţă cu prevederile Legii 221, însă totuşi a fost uitată o altă transă, de această dată a doua şi nu ultima.”Este foarte bine şi apreciem că se acordă aceste sume reprezentând tranşa a cincea şi ultima a restanţelor de plată, însă noi aşteptam şi altă tranşă, a doua, reprezentând dobânzile la aceste sume stabilite tot de instanţele de judecată. Se pare că despre dobânzi nu avem încă veşti, pentru moment” a declarat liderul Sindicatului Învăţământ Preuniversitar (SIP), filiala Tulcea, profesorul Mihai Roma.
Chiar şi fără aceste sume, unele dintre ele infime, reprezentând o parte din dobânzile calculate şi câştigate în instanţă, pentru circa 1200 de cadre didctice şi auxiliare sărbătorile pascale se anunţă foarte fericite.
