Un accident nautic produs în dimineața zilei de 5 iulie, în apropiere de Maliuc, continuă să ridice semne de întrebare în ciuda gravității evidente și a mărturiilor cutremurătoare ale celor implicați. Patru persoane – două femei și doi copii – au avut nevoie de îngrijiri medicale, un bărbat a fost mutilat ,iar una dintre pasagere  a fost evacuată cu elicopterul în stare gravă. Salupa era supraîncărcată: 15 persoane la bord, într-o ambarcațiune cu capacitate legală de doar 10.

“A fost ca un coșmar” – mărturia unui pasager

Un martor ocular, pasager al șalupei groazei de la Nautica, pe care îl vom numi „domnul X” pentru a-i proteja identitatea, ne-a descris scene de groază:

A fost ca un coșmar. Barca a intrat în mal cu viteză mare, iar oamenii au fost aruncați unii peste alții. Băncile s-au rupt, țipete, sânge… O femeie, care era cu soțul și cei trei copii ai ei, a fost grav rănită – piciorul i s-a rupt și atârna inert, capul sângerând, abia respira. A fost scoasă pe mal urlând de durere. Soțul ei era rănit și el, copiii plângeau isteric, un băiat avea hematom la cap, altul nu putea merge. Alt pasager avea fața distrusă – buza ruptă până la gingii, dinți lipsă.”

Impactul s-a produs brusc, fără nicio reacție din partea conducătorului ambarcațiunii. „Octavian părea că doarme. Sunt sigur că dormea… Nu a schițat niciun gest. Nici frână, nici ocolire, nici măcar un strigăt. Era inert. Ulterior am aflat că băuse la o terasă, pe plajă, până  dimineața și dimineața era deja pe barcă. Cică ar fi spus că a băut, dar i s-ar fi răspuns sec: ‘Spală-te pe față și pleacă’.”

Dosarul penal, de la „conducere sub influență” la… „nepenal”

Mai grav este ce a urmat după accident. Inițial, Poliția anunțase existența a două dosare penale: unul pentru vătămare corporală, altul pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Însă aseară, IJP Tulcea a confirmat oficial pentru redacția noastră că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a ajuns doar unul – cel pentru vătămare corporală. Dosarul pentru conducere sub influența alcoolului a fost “recalificat” ca nepenal. Cum? Alcoolemia lui Octavian Lovin, inițial suspectă, a scăzut miraculos la 0,29, sub pragul penal de 0,40.

Probele biologice i-ar fi fost recoltate abia la ora 13:30, deși accidentul a avut loc la 9:15. Timp suficient pentru ca urmele de alcool să scadă sub orice limită penală. Cu multă apă și multe episoade vomitive…

Amenzi, accidente anterioare și o responsabilitate evitată

Pe de altă parte, administratorul firmei Nautica (Delta San Marino SRL), Marian Comârzan, susține că „incidentul nu a avut cauze imputabile” și că „a fost vorba despre o întinsură provocată de cota scăzută a Dunării”. Însă martorii spun contrariul: „Nu era nicio duna. Era apă adâncă. Barca a intrat drept în mal.”

Cert este că firma a fost amendată cu 45.000 de lei pentru încălcarea regulilor de navigație, iar Octavian Lovin are permisul suspendat pentru 240 de zile. Surse din interior spun că firma ar vrea să-i impute lui Lovin această amendă – deși ea a fost aplicată companiei, nu individului.

În plus, accidentul de pe 5 iulie nu a fost primul. Cu doar două săptămâni înainte, același conducător, în  zona Crișan, pe malul drept, a mai avut un incident – tot cu o coliziune ,cu o barcă a unei pensiuni din zonă. Nu s-a aflat nimic oficial. Atunci, ca și acum, lucrurile par să fi fost „aranjate”.

Întrebări care așteaptă răspuns

Și atunci, se impun câteva întrebări:

1. Ce s-a întâmplat între „dosarul penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și a altor substanțe” de a doua zi după accident și „nu a fost trimis niciun dosar penal pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice…” de zilele acestea?

2.I s-a pus alcootestul dimineața, după accident? Cât indica? Cine a permis ca proba de sânge să fie recoltată la peste patru ore de la accident?

De ce contează aceste întrebări?!

Pentru că 15 persoane au fost la un pas de a-și pierde viața din cauza unui conducător de șalupă care a băut până dimineața pe plaja de la Sulina și care apoi a plecat la drum, ”forțat” , spun unii, de șeful lui.  Același conducător de șalupă care în urmă cu 2 săptămâni era implicat într-un accident similar la Crișan, dar în legătură cu care s-a pus batista pe țambal, cum, iată, se încearcă și acum. Banii clanului Albcomârzenilor pot rezolva orice?

FOTO- Lovin Octavian, conducătorul șalupei – sursă FB (profil public)

FOTO- Șalupa implicată în accident a fost dusă la reparații

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Join the Conversation

1 Comentariu

  1. Oamenii care au suferit ar trebui sa dea firma in judecata ca sa ceara despagubiri materiale importante. Dar nu in Tulcea!

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.