Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baia au desfășurat, pe 17 martie 2026, o acțiune amplă în teren, în intervalul orar 14:00 – 22:00, pentru prevenirea abaterilor comise de pietoni și verificarea autoturismelor înmatriculate în străinătate.
Amenzi de aproximativ 5.000 de lei
În urma controalelor efectuate, oamenii legii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 5.000 de lei.
Totodată, polițiștii au dispus și reținerea unui certificat de înmatriculare, în urma neregulilor constatate.
Acțiunile continuă și în perioada următoare
Reprezentanții IPJ Tulcea anunță că astfel de activități vor continua, scopul fiind prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor.
Polițiștii atrag atenția asupra respectării regulilor de circulație, atât de către conducătorii auto, cât și de către pietoni, pentru evitarea unor incidente nedorite.