În Tulcea, vara vine cu tabere deschise, dar fără bani de la stat. Două centre de agrement – unul la Sulina, altul la Babadag – își țin porțile deschise doar în măsura în care pot supraviețui din autofinanțare. În lipsa unui buget dedicat, întreținerea, personalul și siguranța copiilor depind de creativitatea și încăpățânarea unui aparat administrativ subțiat până la os.
Moartea lentă a taberelor de stat
Direcția Județeană de Sport (DJS) Tulcea, aflată în subordinea Agenției Naționale pentru Sport, administrează două tabere: una la Sulina, cu o capacitate teoretică de 200 de locuri, și alta la Babadag, mult mai mică, cu circa 50 de locuri. Însă, în 2025, instituția nu are niciun leu în buget pentru întreținerea lor.
„Nu mai avem finanțare pentru proiecte sau programe, pentru absolut nimic”, spune Nicușor Vorovenci, reprezentant al DJS, care sintetizează situația apărută după desființarea Ministerului Tineretului și Sportului și reorganizarea instituțiilor județene prin HG 198/2022. De atunci, direcțiile județene au rămas într-o zonă gri birocratică, fără resurse și fără un reprezentant în teritoriu pentru politicile de tineret.
„Această componentă a murit cumva”, spune Vorovenci, referindu-se la rețeaua de tabere. Dacă în anii ’80 România avea aproape 200 de astfel de centre, astăzi mai funcționează în jur de 20.
Tabăra de la Sulina: 200 de locuri pe hârtie, doar 100 în realitate
Centrul de agrement de la Sulina, situat la doar 1 km de Marea Neagră, este una dintre cele mai cunoscute tabere din rețea. Dar capacitatea declarată de 200 de locuri s-a redus la jumătate în practică.
„Nu putem primi decât 100 de persoane. Depindem foarte mult de personalul zilier, iar discuțiile cu foștii angajați le-am început prea târziu – între timp, ei și-au găsit alte locuri de muncă”, explică Liviu Urlih, directorul DJS Tulcea.
Anul trecut, gradul de ocupare al taberei Sulina a fost de 60%, iar în 2025 se estimează același procent. Situația este considerată decentă în contextul anulării repetate a participării taberei în programul guvernamental ARC, dedicat românilor din diaspora, care în trecut aducea sute de copii în fiecare sezon. Absența acestui program, pe fondul proximității conflictului din Ucraina, a redus drastic numărul beneficiarilor.
Autofinanțarea – singura salvare
Instituția funcționează cu doar patru angajați. Fără un buget de stat, întreținerea taberelor și a clădirii proprii se face exclusiv din venituri proprii – adică din chirii, taxe de cazare, și evenimente ocazionale.
„Dacă facem venituri proprii, avem bani să plătim personalul auxiliar, și de apă, și de telefon, și de papetărie. Toate costă. Trebuie făcute lucrări de renovare, de zugrăvire, de curățenie, pentru că nu ne permitem niciun risc. Siguranța copiilor este prioritară pentru noi”, punctează Urlih.
La Sulina, o noapte de cazare costă 90 de lei, iar mesele pe zi – 70 de lei. Prețuri modeste pentru o zonă de litoral, dar care nu acoperă costurile reale ale funcționării pe termen lung.
O lecție de supraviețuire administrativă
Tabăra de la Babadag, aflată pe un deal liniștit la 500 de metri altitudine, continuă să primească grupuri mici, cu cazare în căsuțe și tarife în jur de 50 de lei/noapte. Dar și aici, lipsa unei strategii naționale, a unui buget dedicat și a unei rețele funcționale de sprijin se simt acut.
DJS Tulcea încearcă să mențină viu un sistem care, la nivel național, a fost abandonat. Nu există planuri de investiții, nici modernizări programate pentru 2025, doar speranțe că poate, în viitor, autoritățile centrale vor reporni motorul taberelor pentru tineri.
Până atunci, în Tulcea, vara se face cu ce e. Cu patru oameni, cu ceva entuziasm, și cu o rețea de tabere care încă respiră, deși statul pare să fi uitat de ea.
Notă: Situația din Tulcea reflectă o realitate mai largă – retragerea statului din finanțarea directă a taberelor de copii, o erodare lentă a unui sistem care, în alte vremuri, era o componentă cheie a educației non-formale și a integrării sociale pentru tineri.
