Ieri după amiază, la sindicatul Aquaserv, a fost mare ședință mare. Și cum altfel, decât cu subiecte fierbinți care se topeau unul în altul. Primul și cel mai arzător: Cornel Sava, președintele de până mai ieri, nu mai putea fi, în mod legal, președinte. Motiv simplu și de neclintit: omul nu mai e salariat Aquaserv, ci pensionar cu acte în regulă – dar totuși cu card sindical și mașină la dispoziție.

A intrat în scenă marele jurist Stelea, secretar al sindicatului și procesoman cu diplomă, care s-a prins, în sfârșit, că nici chiar el nu poate da în judecată legea sindicatelor. Verdictul său a fost clar: Cornel trebuie să plece. Și a plecat. Dar, odată cu asta, s-a deschis cutia Pandorei – o cutie, firește, la genul feminin, cu rădăcini personificate adânc în sindicatul Aquaserv.

Prima care a sărit pe mormântul încă reavăn al liderului detronat a fost Camelia Carp, un pronume personal tot de gen feminin, care a început să urle că ea vrea să fie președinte. Sursele noastre spun că cei doi corifei ai absurdului, Stelea și Carp, s-au certat zdravăn pe terenul puterii vacante.

O variantă rezonabilă ar fi fost vicepreședintele Zaharia Petre, dar n-a fost să fie. Așa că, inevitabil, comitetul sindical a ales, cu o logică impecabilă… cea mai proastă variantă: Liviu Marian Stelea.

Astfel, domnul cu 8 procese împotriva Aquaserv, dat de două ori afară, jurist plătit să apere compania, a devenit interimar purtator de semnatură și ștampilă sindicală. Într-un paradox demn de manual, el va reprezenta acum sindicatul la negocierile pentru Contractul Colectiv de Muncă. După CCM, urmează alegeri. Până atunci, incredibil, dar vai, adevărat: Stelea triumf(l)ă.

Dar nici vipera cu corn,( cum o alintă prietenele ei- viperele) -Camelia Carp, nu va sta degeaba. Sursele noastre spun că sigur coace ceva – o sesizare, o petiție, o hârtie – din ciuda că n-a fost ea înscăunată interimar.

Următoarea rundă de negocieri pentru CCM este programată pe 23 septembrie, sub medierea ITM. Sindicatul va veni cu o listă de revendicări și cu surse de finanțare. Conducerea are trei zile să răspundă. Dacă răspunsul nu convinge, procesomanul cu diplomă Liviu Marian Stelea va avea, legal, dreptul să declanșeze conflictul de muncă.

Sindicatul Aquaserv rămâne, așadar, scena unui spectacol cu personaje baroce, pline de ambiții, orgolii și absurdități – unde legea, orgoliile și pamfletul merg braț la braț.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.