Asociaţia “Descoperă Sulina!” va publica luna viitoare un ghid turistic al singurului oraş românesc de la gurile de vărsare ale Dunării în Marea Neagră şi intenţionează să anime faleza fluviului în această vară cu ateliere interactive pentru vizitatori.
Din asociaţie face parte şi singurul întreprinzător din oraş care le dă turiştilor posibilitatea de a explora Delta în caiace, timişeanul Călin Ene, care, alături de ceilalţi cinci membri fondatori, doreşte să le ofere vizitatorilor sejururi şi iarna în rezervaţie.
“Anul trecut, în Sulina, nu a existat niciun ghid cu informaţii pentru vizitatori. Noi vom realiza unul fără fonduri europene care va fi gata cel târziu la finele lunii viitoare şi care le va oferi vizitatorilor tips-uri pentru un sejur în Sulina. Vom avea şi informaţii online, însă deocamdată puţini folosesc aceste aplicaţii, iar cei care nu petrec mult timp în oraş refuză să le descarce”, a declarat pentru AGERPRES Călin Ene, unul dintre membrii asociaţiei.
Ghidul va prezenta poveştile oraşului Sulina, un istoric al acestuia, tradiţiile zonei, dar şi evenimentele turistice anunţate, iar asociaţia şi-a propus ca în timpul acestei veri să anime faleza Dunării cu ateliere meşteşugăreşti.
“Vrem să animăm faleza cu ateliere interactive, să avem acolo oameni care meşteresc, pictează, iar turiştii să ia parte la activităţi, să întrebe. Nu vor fi neapărat lucruri pe care turiştii să le cumpere cu preţuri exorbitante, ci mai degrabă activităţi la care să te uiţi, să faci o poză, să iei o carte de vizită. Vara de obicei, cu excepţia anului trecut, ansamblurile lipovenesc şi grecesc oferă spectacole şi vrem să mai venim cu ceva în plus”, a afirmat Călin Ene.
De altfel, pregătirile pentru sezonul turistic au început cu realizarea de suveniruri din scoici strânse de pe plaja de la Marea Neagră.
Mai mult, asociaţia intenţionează să le ofere turiştilor sejururi şi în timpul iernii.
“Un alt scop al asociaţiei este de a stimula turismul şi în sezonul rece. În România, sunt nişte clişee, iarna mergem la munte, iar vara la mare, dar 80% din activităţile de vară pot fi făcute şi iarna – plimbările cu caiacul, pescuitul, borşul de peşte, plimbarea cu bicicleta, răsăritul pe plajă, asfinţitul pe faleză, tururile istorice, poate mai puţin baia în mare, plaja şi berea pe terasă. Dar iarna putem bea un vin fiert pe o terasă cu încălzitoare. Vrem să avem oferte anul acesta şi de Revelion”, a mai spus Călin Ene.
O altă activitate pe care şi-au propus-o iniţiatorii Asociaţiei “Descoperă Sulina!” este reluarea meşteşugurilor tradiţionale.
“Vrem să facem lucrături din papură. Iarna, la Sulina, pentru multă lume este deprimantă. O dată sau de două ori pe săptămână putem să ne întâlnim şi să meşterim. Plus că pe lucrurile realizate se pot face bani”, a menţionat Ene.
În vârstă de 52 de ani, născut în judeţul Timiş, el îşi doreşte să se stabilească la Sulina, aşa încât în luna ianuarie a acestui an s-a mutat în oraşul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră.
“A fost prima iarnă şi a fost fantastic. Nu m-am plictisit nici măcar o zi. Eu găsesc lucruri fantastice şi într-o baltă. Percepţia asupra realităţii diferă de la om la om şi depinde foarte mult de starea în care eşti. Pe mine, o fotografie mă încarcă foarte mult, dar pe alţii nu. Noi, toată iarna, ne-am dat cu caiacul pe Dunăre. În sportul de aventură, se spune că nu există vremea rea, ci doar echipament neadecvat. Riscul de a te răsturna iarna cu caiacul este la fel cu cel din timpul verii. Noi tot timpul avem pe cineva cu o barcă rapidă care ştie de noi şi care, într-un foarte scurt timp de când am dat telefon, poarte veni să ne recupereze dacă se întâmplă ceva. Avem haine uscate într-un sac waterproof, pentru că, dacă ni se întâmplă să ne răsturnăm, ne putem retrage la mal să ne schimbăm de hainele ude. Sigur că se pot întâmpla tot felul de situaţii, dar prevedem din timp şi ne luăm toate măsurile posibile pentru a preîntâmpina urmările. Poţi să te răstorni şi să rămâi cu o amintire plăcută, dacă omul care e cu tine are experienţă şi ştie ce să facă în timp util şi poţi să râzi de chestia asta peste o jumătate de oră. Sau poţi să intri în hipotermie, să nu fie nimeni care să te ia şi să mori. Totul depinde de profesionalismul celui care organizează excursia”, a dezvăluit Călin Ene.
El a recunoscut că iarna în Deltă este grea.
“E clar, e greu şi iarna trăim de pe o zi pe alta, intrăm cu datorii în noul an şi tot aşa, dar sunt foarte multe lucruri mai presus decât banii. Libertatea şi faptul că pot să stau să vorbesc cu tine fără să mă uit la ceas, în general faptul că pot să trăiesc 7-10 luni fără să mă uit la ceas, fără să ştiu ce zi este, doar că vin legumele la…
=
DETALII LA SURSA
