Astazi, 19.10.2025, în jurul orei 15:30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs în apropierea localității Ciucurova. În eveniment au fost implicate o motocicletă și un autoturism, impactul fiind unul puternic.
La fața locului au ajuns rapid echipaje de intervenție: o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Babadag și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.
În urma coliziunii, două persoane au fost rănite:
- o femeie care a suferit multiple traumatisme, fiind preluată de elicopterul SMURD și transportată la o unitate spitalicească de primiri urgențe;
- un bărbat care a fost asistat medical la fața locului, apoi transportat la spital de echipajul SMURD.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Circulația în zonă a fost temporar îngreunată pe durata intervenției echipajelor de salvare.
