Ca în fiecare an strada din fața Catedralei Episcopale ,,Sf. Nicolae” din Tulcea s-a dovedit a fi arhiplină în noaptea Sfintelor Paști. Foarte mulți credincioșii tulceni au participat la slujba Învierii oficiată de către P.S. Părinte Episcop Visarion pe esplanada din fața Catedralei Episcopale.
Un moment deosebit marchează an de an noptea Sfintei Învieri, anume Lumina Sfântă – ,,care luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” ce aduce credincioşilor mare bucurie duhovnicească. Lumină de la Ierusalim a fost adusă și anul acesta de la Patriarhia Română de către o delegaţie a Episcopiei Tulcii.
Preasfințitul Părinte Visarion alături de preoți, diaconi, delegați de la biserici de la mai multe parohii urbane și rurale din eparhie a întâmpinat la orele 22.30 prin cântarea ,,Lumină lină..” Sfânta Lumină la Centrul Eparhial, după care a oferit-o celor prezenți. La rândul lor, aceștia au dus-o mai departe la bisericile parohiale spre a fi dăruită credincioşilor, conform ritualului bisericesc.
La miezul nopţii, Preasfinţitul Părinte Visarion, alături de un sobor de preoţi şi diaconi slujitori la Catedrala Episcopală a împărţit credincioșilor Lumina lui Hristos, pe care aceștia o vor duce acasă spre păstrare, amintindu-le întotdeauna că ,,Hristos este lumina lumii”, iar ei, sunt fii ai Luminii.
După momentul oferirii luminii a continuat oficierea slujbei Învierii în faţa Catedralei Episcopale, într-un spațiu special amenajat, de unde a fost citită și Pastorala chiriarhală de Sfintele Paşti ,,Învierea Domnului – temelia credinței.”
Potrivit obiceiului creștin, la finalul slujbei, mâncărurile pregătite de Sfintele Paşti au fost binecuvântate şi sfinţite, prin rugăciune și stropire cu apă sfințită pentru a fi consumate la masa obișnuită ce are loc în familiile creștine în ziua de Înviere.
Text: Pr. Felix Neculai
