La Tulcea, planurile nu se mai fac pe hârtie, ci pe apă. Pe 20 mai, în Sala “Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Județean, s-a vorbit serios despre viitorul transportului public în Delta Dunării, și nu în termeni vagi sau cu promisiuni de complezență, ci cu cifre, deadline-uri și… nave hibride.
Un mix de oficiali locali, reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, ai Băncii Europene de Investiții și ai Comisiei Europene s-au întâlnit să analizeze Studiul Tehnic realizat cu sprijin BEI – studiul care pune pe harta realității modernizarea sistemului de transport fluvial. Proiectul vizează conectarea eficientă a comunităților din Deltă, reducerea izolării și, în ton cu vremurile, o navigație prietenoasă cu mediul.
“Moartea lentă a Deltei e izolarea“, pare să fi fost mesajul nerostit. Și exact asta se vrea combătut. Dumitru Mergeani, administratorul public al județului, n-a ratat momentul să sublinieze că, la Tulcea, promisiunile devin fapte mai ales când vin europenii să vadă cu ochii lor: “Podul Tulcea-Brăila, Faleza Patzaichin… toate s-au făcut după vizite de la Bruxelles. Așa că, bine ați venit și la transportul fluvial!“
Proiectul are două obiective mari: conectivitate reală pentru localitățile uitate printre canale și bărci cu emisii zero sau cât mai aproape de zero. Studiul tehnic propune nave mixte – pasageri și marfă – cu propulsie electrică sau hibridă, capabile să străbată Delta dus-întors într-o zi. Se lucrează și la infrastructura de acostare, iar rutele vor fi adaptate la nevoile reale ale comunităților.
Luminița Mihailov, directoarea ADR Sud-Est, a punctat dur: „Ori semnăm contractul până în 2027, ori adio 40 de milioane de euro!”
În traducere liberă: ce nu se semnează până atunci, se evaporă. Până la sfârșitul lui 2025, toți actorii implicați speră ca planul să fie conturat clar, cu rute, costuri și frecvențe bătute în cuie. Comisia Europeană vrea dovezi că oamenii Deltei sunt consultați, că nu se impune de sus un sistem, ci se co-construiește cu localnicii.
Consultările continuă, iar până la toamnă, Delta visează la un viitor în care nu mai aștepți ore-n șir o barcă rătăcită, ci urci la timp, pe o navă curată, rapidă și eficientă. Poate un basm modern pe apă, dar unul cu deadline: 2029.
