Locuitorii din nordul județului Tulcea au fost alertați în noaptea de 19 spre 20 august printr-un mesaj RO-Alert, transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Autoritățile au avertizat asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian, iar alarma a fost estimată să dureze aproximativ 90 de minute. Mesajul a conținut instrucțiuni clare: oamenii au fost îndemnați să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă, iar în lipsa acestora să rămână în locuințe, departe de ferestre și pereții exteriori. Potrivit ISU Tulcea, nu au fost înregistrate apeluri la numărul de urgență 112 pe durata alertei.
În același timp, cerul de deasupra graniței a fost luminat de exploziile dronelor rusești care au lovit porturile ucrainene de la Dunăre, la aproximativ 30 de kilometri de Tulcea. Bubuiturile și luminile puternice au fost vizibile și din oraș, stârnind neliniște printre locuitori. Mulți tulceni au descris atmosfera ca pe un „spectacol” de lumini și sunete, o realitate cu care comunitatea s-a obișnuit deja de mai bine de trei ani și jumătate, de când războiul din Ucraina se desfășoară la doar câțiva kilometri „peste drum” de casele lor.
Ministerul Apărării Naționale a transmis că sistemele sale de monitorizare aeriană au identificat grupuri de drone lansate de Federația Rusă, care vizau porturile ucrainene de la Dunăre. Pentru supravegherea situației, două aeronave Eurofighter Typhoon, aparținând Forțelor Aeriene Germane și dislocate la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, au fost ridicate în aer. Acestea au patrulat în zona de nord a județului Tulcea și au revenit în siguranță la bază, unde au aterizat la ora 01:10.
Oficialii Ministerului au subliniat că pe timpul misiunii nu au fost înregistrate pătrunderi ale dronelor în spațiul aerian național. Mesajul RO-Alert a avut un caracter preventiv, scopul fiind protejarea populației din proximitatea graniței.
Incidentul se înscrie în seria unor situații similare semnalate în ultimele luni în zona de frontieră cu Ucraina, când atacurile rusești asupra porturilor de la Dunăre au determinat emiterea de alerte și ridicarea în aer a aeronavelor aliate pentru monitorizare. De fiecare dată, autoritățile române au reiterat faptul că țara noastră nu este vizată direct, dar că rămâne vigilentă în fața riscurilor generate de conflictul din apropiere.
