Premierul Ilie Bolojan a anunțat finalizarea conexiunilor rutiere de tip autostradă și drum expres cu Ucraina și Republica Moldova până în 2029-2030. Vineri, au fost încheiate toate procedurile necesare depunerii cererii de finanțare în cadrul programului, iar aplicația va fi discutată luni în ședința CSAT, urmând să fie transmisă Comisiei Europene.
„În maximum două luni, aplicația va fi analizată, iar până la finalul primului trimestru al anului viitor vom ști exact ce proiecte vor fi finanțate prin acest program”, a declarat Bolojan.
Conform Mediafax, valoarea totală a aplicației se ridică la 16,6 miliarde de euro, dintre care 4,2 miliarde euro sunt destinați infrastructurii de transport, în timp ce peste 12 miliarde euro vor fi alocați dotărilor pentru armată, Ministerul de Interne și alte structuri de apărare.
Premierul a subliniat că mai mult de 90% din fondurile destinate transportului vor fi folosite pentru „capetele de autostradă din Moldova, care nu aveau finanțare anterior”, axându-se pe conexiunile dintre Pașcani și Iași spre Republica Moldova și dintre Pașcani și Suceava spre Ucraina (Siret).
„Acest program va permite continuarea lucrărilor deja începute pe tronsonul București-Pașcani, astfel încât, până în 2029-2030, nordul României să fie conectat de sud, pe relația Ucraina-București și Moldova-Iași-București”, a adăugat premierul.
Paralel cu aceste inițiative, negocierile vor continua cu furnizorii de echipamente pentru Armata României și cu state partenere pentru achiziții comune. Bolojan a menționat că firmele românești vor fi integrate în lanțul de producție, având ca obiectiv ca 50% din livrările necesare să fie produse în România, asigurând astfel implicarea industriei naționale și colaborarea cu companii internaționale care își vor localiza producția în țară.
